Mai multe încălcări la traversarea frontierei de stat au fost înregistrate de polițiștii de frontieră, în ultimele 72 de ore. Printre încălcări sunt acte false sau lipsa unor documente valabile.
Primul caz a fost consemnat în apropiere de linia frontierei moldo-ucrainene, informează poliția de frontieră într-un comunicat. Pentru formalități de control, patrula Sectorului Poliției de Frontieră Briceni a oprit în trafic un microbuz de model Volkswagen T4, cu numere de înmatriculare poloneze. În cadrul verificării documentelor prezentate de către conducătorul auto, cetățean moldovean de 61 de ani, au apărut suspiciuni asupra certificatului de înmatriculare. Acest fapt a și constituit motiv de cercetare amănunțită a actului cu pricina, inclusiv verificarea acestuia în bazele de date guvernamentale ale Poloniei. Ca urmare, polițiștii de frontieră au constatat că lipsesc datele privind trecerea reviziei tehnice periodice, ultima revizie tehnică valabilă fiind expirată acum doi ani. La examinarea ștampilei din certificatul de înmatriculare s-au identificat divergențe între elementele de protecție, cât și ștampila privind trecerea reviziei tehnice pentru anii 2017-2019 nu corespundea prevederilor legale din Polonia, unde acest document se eliberează doar pentru un an.
În cel de-al doilea incident, la ieșirea din Republica Moldova prin punctul de trecere Briceni un cetățean ucrainean de 58 de ani a prezentat certificatul de asigurare auto Cartea Verde cu semne vizibile de falsificare. Polițiștii de frontieră au stabilit că asigurarea auto, eliberată în 2018 de către o companie poloneză, conține inscripții neautentice efectuate cu stiloul, mai mult că înscrisurile efectuate în conținutul documentului diferă de cele originale.
În ambele cazuri documentele au fost ridicate și transmise spre expertiză, precum și întocmite procese verbale de audiere și de constatare a infracțiunii prevăzute de art. 361 al. (1) Codului Penal al RM, conform căreia persoanele riscă o amendă în mărime de până la 650 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.
foto: border.gov.md