Pe internet a fost distribuită informația că Republica Moldova ar fi decis să permită staționarea la Mărculeşti a avioanelor de luptă F-16, destinate Ucrainei. Acest lucru ar fi fost anunțat de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi. Atât instituția, cât și ministrul Nosatîi au calificat informațiile în cauză drept false.
Falsul a apărut în diverse surse
Informațiile despre avioanele de luptă au apărut pe Facebook, precum și pe canalele de Telegram, pe TikTok și pe unele site-uri. Bunăoară, pe site-ul portalului Gagauznews.com, o clonă a site-ului Gagauznews.md, blocat anterior pentru promovarea unor informații ce incită la ură și război, a fost publicat un material intitulat „Moldova amenințată de atacuri cu rachete? Ministerul Apărării va accepta staționarea avioanelor F-16 destinate Ucrainei” (în original: «Молдове грозят ракетные удары? Минобороны разместит американские F-16 для Украины»). În acest material nu se specifică sursa informației. La fel, lipsesc linkurile sau alte probe.
De asemenea, un utilizator TikTok a înregistrat un videoclip în care spunea: „Astăzi ministrul Apărării al Moldovei a făcut o declarație. Când am auzit, nu am crezut. Dar acesta este un fapt, băieți. Anatolie Nosatîi a declarat că Ucraina a primit permisiunea de a folosi teritoriul aeroportului Mărculești pentru staționarea avioanelor de vânătoare F-16”. Bărbatul, bazându-se pe informații false, susține că „rușii nu vor ierta asta”. De asemenea, acesta nu indică de unde a luat informația sau unde a citit-o.
Nu am identificat nicăieri o astfel de declarație despre avioane a ministrului Apărării.
Ministerul Apărării: Acest fals induce panică în societate
Pentru a verifica informațiile despre avioanele de luptă F-16, am apelat la serviciul de presă al Ministerului Apărării. Reprezentanții instituției ne-au comunicat că informația este falsă și au îndemnat cetățenii să verifice informațiile doar în sursele oficiale. „În ultimele zile, în spațiul online, mai ales pe canalele de Telegram, au apărut mai multe dezinformări provocatoare, care țintesc instituția de apărare. Potrivit unor date, Ministerul Apărării ar fi permis staționarea avioanelor F-16 aparținând Ucrainei pe aerodromul de la Mărculești, iar Republica Moldova ar instrui militari ucraineni care ar avea misiunea să atace regiunea transnistreană. Infirmăm categoric aceste informații false care au rolul de a induce frica în societate. Încurajăm cetățenii să fie vigilenți și să se informeze doar din surse oficiale”, ne-au comunicat reprezentanţii Ministerului Apărării.
Pe 24 ianuarie, și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a confirmat aceleași informații în cadrul unei discuții cu jurnaliștii.
Falsul despre avioanele „de luptă” nu este o premieră
Subiectul despre tehnica aeriana de luptă care ar fi transportată în R. Moldova a fost dezbătut intens odată cu declanșarea de către Rusia a războiului împotriva Ucrainei. Inițial erau distribuite falsuri cu afirmația că Ucraina ar fi achiziționat de la R. Moldova 6 avioane de vânătoare MiG-29, amplasate pe teritoriul aeroportului de la Mărculești. Atunci, deputatul ucrainean Oleksiy Goncearenko a scris pe pagina sa de Facebook că informația este un fals.
Ulterior, deputații din Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Bogdan Țîrdea și Alexandr Nesterovschi, care actualmente este membru al Partidului „Renaștere-Возрождение”, au distribuit un fals cu afirmaţia că la aeroportul de la Mărculești ar fi fost aduse elicoptere de luptă din Ucraina. În realitate, elicopterele, care într-adevăr au fost transportate în Moldova, erau destinate misiunilor de stingere a incendiilor.
Constantin Hairetdinov, Stopfals.md