Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de bucurie pentru fiecare din noi, dar mai ales pentru copii. Iarna este anotimpul magic unde obiceiurile şi tradiţiile transmise din generaţie în generaţie fac sărbătorile mai frumoase. Cultura tradiţională a neamului nostru este marcată de autenticitatea acestor obiceiuri, unde datinile sunt păstrate şi respectate cu sfinţenie, ele reprezentând izvorul bogăţiei noastre spirituale.
La 19 decembrie 2023 elevii clasei a II-a „C” de la Liceul Teoretic „Ion Creangă”, alături de doamna învăţătoare Marina Strulea, au avut parte de o lectie transdisciplinară cu genericul „În ajunul Crăciunului”. Copiii au aflat despre frumoasele tradiţii şi obiceiuri de Crăciun, au copt tradiţionalii Crăciunei şi colăcei. În rol de bucătari au depus mult suflet şi rezultatele au fost pe măsura aşteptărilor.
Atmosfera a fost una de poveste în care nu a lipsit cuptorul bunicii, covata de lemn, oalele de lut şi voia bună. La final copiii au avut parte de colindători, elevii clasei a IV-a „A”, împreună cu doamna Nadejda Mîţu, care au fost serviţi, în semn de mulţumire cu Crăciunei şi colăcei copţi cu mult drag chiar de mânuţele lor.
Indiferent de vârsta, cele mai frumoase amintiri de Crăciun se păstrează datorită tradiţiilor cu care am crescut şi pe care, cu nostalgie şi speranţă în viitor, încercăm să le transmitem copiilor de la cele mai mici vârste pentru a se putea bucura cu adevărat de această sărbătoare minunată.
Mihaela Tartus, Bibliotecar la Liceul Teoretic „Ion Creangă”