Echipament suficient și cazare pentru medici, câte 10000 lei pentru familiile care au pierdut membrii din cauza COVID-19: Despre ce a fost informat Igor Dodon la Soroca

0
4345
Foto: https://www.facebook.com/dodon.igor

Astăzi, președintele țării, Igor Dodon a întreprins o vizită în câteva raioane din nordul țării, inclusiv la Soroca. Ulterior, șeful statului a comunicat pe pagina de Facebook despre cele văzute și auzite la fața locului.

Potrivit sursei, la Soroca, unul dintre cele mai afectate raioane din țară de acest virus, totul este sub control, medicii au toate cele necesare, iar populația respectă regulile. Vedeți în continuare postarea președintelui de pe rețele de socializare.

” Inițial, la hotar cu orașul Soroca, care se află în carantină, am avut o întrevedere cu președintele raionului, Veaceslav Rusnac, deputata în parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Socialiștilor, Alla Pilipețcaia, directorul spitalului raional, Angela Rusnac și alți responsabili.

Am fost informat că în conformitate cu decizia Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale, în orașul Soroca sînt aplicate reguli mai stricte în privința circulației cetățenilor, timpul aflării oamenilor în stradă, ș.a. De asemenea, a fost dislocat un efectiv suplimentar de la Ministerul Afacerilor Interne pentru a supraveghea respectarea acestor restricții.

Directorul spitalului raional Soroca, Angela Rusnac, mi-a comunicat că spitalul din Soroca este unul strategic și dispune de 280 de locuri. În prezent sunt 101 pacienți dintre care 87 testați pozitiv la COVID-19. Instituția este asigurată cu echipamentele de protecție și medicamentele necesare. Toți medicii  care doresc sînt asigurați cu cazare, hrană și transport gratuit din partea autorităților locale. O veste îmbucurătoare este că o parte din cadrele medicale care s-au aflat în carantină, revin la muncă.

Autoritățile locale m-au asigurat că gestionează situația, iar localnicii respectă restricțiile impuse. Totodată la nivel local a fost luată decizia și sînt alocate cîte 10000 lei familiilor membrii cărora au decedat în urma infecției cu COVID-19…”.

Sursa: Facebook.com

Amintim că din data de 1 aprilie, în municipiul Soroca a fost instituit regim de carantină, din cauza numărului mare de infecții cu COVID-19.

Pentru că virusul se răspândește în continuare, Prim-ministrul Ion Chicu a anunțat că din data de 10 aprilie, la Soroca sunt impuse reguli și mai dure.

Potrivit ntv.md, de la instituirea regimului de carantină în municipiul Soroca, reprezentanții forțelor de ordine au aplicat amenzi în valoare de peste un milion de lei. Au fost sancționate atât persoane fizice, cât și agenți economici, care nu s-au conformat restricțiilor impuse de autorități, iar efectivul poliției a fost suplimentat.

La data de 10 aprilie, în raionul Soroca sunt înregistrate 172 cazuri de COVID-19. Circa jumătate dintre acestea sunt în municipiul Soroca.


Articolul precedent23 cazuri noi de COVID-19 confirmate astăzi în raionul Soroca
Articolul următorVIDEO: Ședința extraordinară a Comisiei pentru Situații Excepționale
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.