Un nou fenomen periculos, cunoscut sub denumirea de „dusting”, ia amploare în rândul adolescenților și tinerilor, provocând îngrijorare în rândul medicilor și al părinților. Practica implică inhalarea sprayurilor de curățare pentru tastaturi, produse aparent inofensive, dar care conțin substanțe chimice extrem de toxice, precum difluoretanul, scrie people.com citat de agora.md
Tinerii apelează la aceste produse pentru a experimenta o stare de euforie sau amețeală de scurtă durată, similară unui efect de beție sau halucinații. Însă inhalarea acestor gaze poate duce la insuficiență respiratorie, cardiacă sau hepatică, comă, convulsii sau chiar moarte subită – fenomen cunoscut în medicina de urgență drept „moartea prin inhalare”.
Cazul recent al unei tinere din Arizona, Renna O’Rourke, decedată la doar 19 ani după ce a inhalat spray de tastatură, a readus în atenția publică pericolele grave ale acestui obicei. După patru zile în comă la terapie intensivă, medicii au declarat-o în moarte cerebrală. Părinții săi au lansat ulterior o campanie de conștientizare privind riscurile „dusting”-ului.
„Nu avem copii ca să-i îngropăm. Nu luați de bun cuvântul copiilor. Căutați în camerele lor. Nu aveți încredere – știu că sună dur, dar le poate salva viața,” a declarat Dana O’Rourke, mama tinerei.
Medici de specialitate, precum Dr. Randy Weisman, coordonatorul unității ATI de la HonorHealth Scottsdale Osborn Medical Center, avertizează că inhalarea acestor substanțe înlocuiește oxigenul din plămâni și din organism, ceea ce poate avea efecte devastatoare asupra organelor vitale. „Este o practică extrem de periculoasă, care duce la insuficiență a ficatului, a inimii sau afectarea gravă a plămânilor,” a explicat el.
Fenomenul este agravat de ușurința cu care astfel de produse pot fi procurate: nu necesită buletin sau rețetă, sunt inodore și nu apar la testele antidrog clasice. Mai mult, pot fi cumpărate din orice magazin obișnuit.
Un alt caz celebru este cel al cântărețului Aaron Carter, găsit decedat în cadă în 2022. Autopsia a stabilit că moartea sa a fost cauzată de o combinație între inhalarea de difluoroetan (gazul din spray-urile de tastaturi) și alprazolam (medicament din familia benzodiazepinelor, cunoscut sub denumirea de Xanax). Carter s-a înecat accidental, fiind „incapacitat de efectele substanțelor”, potrivit raportului medicului legist din Los Angeles.
Un studiu publicat în 2019 de American Journal of Drug and Alcohol Abuse arată că incidența cazurilor de huffing și dusting a crescut în ultimii ani, cu tot mai mulți tineri ajungând în spitale în stare gravă.
Semnele care pot indica participarea la astfel de practici includ: sprayuri goale, cârpe îmbibate cu substanțe chimice, reziduuri pe mobilier, voce răgușită sau ochi roșii.
Medicii și autoritățile recomandă părinților să depoziteze în siguranță sprayurile de curățare și să discute deschis cu copiii lor despre riscurile reale ale acestui fenomen, care pare „inofensiv”, dar se dovedește adesea mortal.














