Duminică, 16 februarie 2025: depunere de flori și miting de comemorare dedicat ostașilor căzuți în Afganistan

0
139

  Tradițional, în luna febriarie se organizează mai multe evenimente dedicate celor care și-au pierdut viața în Afganistan, iar acest an nu este o excepție.

  Astfel, veteranii acelui război, rudele și apropiații celor căzuți sunt așteptați la o depunere de flori și la un miting de comemorare a eroilor căzuți. La eveniment vor participa autoritățile raionului și municipiului, cetățeni ai orașului și raionului.

  Se anunță adunarea participanților la eveniment, în fața primăriei Soroca. Vă așteptiăm să mergem în coloană spre monumentrul celor căzuți în războiul din Afganistan.

   Ifor FOCȘA, președintele Organizației Veteranilor Războiului din Afganistan 


Articolul precedentFemeia de cremene, cu sufletul ca pâinea caldă a mamei. Străinătatea – drum amar al destinului     
Articolul următorTableta de vineri: Despre pasărea din mână, cioara de pe gard și lupul care privește spre pădure / VIDEO
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.