Dragostea este îndelung răbdătoare, plină de bunătate; dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se umflă de mândrie, scrie Biblia. Iar dragostea dintre Mihai și Tatiana pare să reflecte învățămintele acestei cărți înțelepte. S-au cunoscut la azilul din Bădiceni, ambii având grad de invaliditate din copilărie.
Nu a fost o dragoste de la prima vedere. Tatiana este o fire foarte sensibilă. Ia aproape de suflet orice cuvânt spus nepotrivit și uneori chiar și o privire o face să se simtă jignită. Privesc televizorul împreună, stau în telefon, discută. Relația le face doar bine, sunt fericiți, ne povestește directoarea Azilului, Angela Brighidin.
Atât Mihai cât și Tatiana sunt din raionul Soroca, au rude care îi vizitează din când în când. Tatiana mai merge câte o dată toamna la sora sa.
Mihai povestește: ” La noi o murit părinții (fratele său Adrian trăiește de asemenea la azil). Noi avem o soră. Și ea n-are chip să aibă grijă de noi. Și am ajuns la azil. Tatiana – era aici. Și mi-a plăcut. Jumate de an, deam avem. Ne ducem afară, venim înapoi, ne plimbăm, ne ducem în coridor, stăm la televizor… Acum nu avem posibilitatea de a ieși afară, că e ghețuș, și stăm mai mult în azil. Dar când e vară, ne ducem afară. Așa, mai sfătuim. Mie îmi place… Îi frumușică… . Eu, după părerea mea, socot că îi pe mult timp. Și ea îi singură, și eu…”
Tatiana ne spune că atunci când a plecat acasă Mihai uneori o mai suna și o întreba, când are să revină.
