Douăzeci și cinci de pompieri voluntari pregătiți să intervină în situații excepționale pentru siguranța comunităților

0
29

Douăzeci și cinci de pompieri voluntari din raioanele Sîngerei, Călărași, Anenii Noi, Fălești și Drochia au participat la un curs de formare inițială în domeniul intervențiilor în situații de urgență și excepționale.

Instruirea s-a desfășurat la Centrul Republican de Instruire al IGSU din localitatea Răzeni, raionul Ialoveni, în două sesiuni organizate în weekendurile 12–13 iulie și 19–20 iulie 2025.

Pe durata cursului, participanții au beneficiat de pregătire teoretică și practică sub îndrumarea a șapte formatori specializați ai IGSU. Aceștia au ghidat voluntarii în dezvoltarea competențelor necesare pentru intervenții eficiente în situații de risc.

Programul de instruire a inclus teme esențiale pentru consolidarea capacităților de reacție, precum: organizarea și funcționarea serviciilor teritoriale de pompieri și salvatori, particularitățile intervențiilor, utilizarea echipamentului individual de protecție și mânuirea autospecialelor și utilajelor. De asemenea, au fost abordate tehnici de descarcerare și măsuri de siguranță în timpul misiunilor.

Voluntarii au fost pregătiți pentru intervenții în diverse scenarii, de la stingerea incendiilor în sectorul locativ și combaterea focarelor de vegetație, până la acțiuni în condiții dificile, precum lipsa apei, vânt puternic sau temperaturi scăzute. Totodată, au fost prezentate metode speciale pentru stingerea incendiilor izbucnite la poduri, acoperișuri și gropi de gunoi.

Partea practică a inclus exerciții de descarcerare, salvare de persoane și gestionarea eficientă a zonelor de intervenție cu ajutorul echipamentelor specializate.

La final, pompierii voluntari au primit certificate de calificare, ce le oferă dreptul de a interveni în lichidarea situațiilor excepționale, contribuind astfel la creșterea nivelului de securitate al comunităților rurale.

Cursul a fost organizat în cadrul proiectului pilot „Consolidarea capacităților de protecție civilă în Republica Moldova”, realizat în parteneriat cu Solidarity Fund PL, și are drept scop întărirea capacităților locale de reacție în situații de urgență, asigurând intervenții rapide până la sosirea echipelor specializate.

Potrivit datelor statistice, în ultimii cinci ani, pompierii voluntari au fost implicați în peste 2000 de intervenții pentru lichidarea incendiilor.

În prezent, în Republica Moldova, funcționează 20 de posturi de pompieri voluntari unde activează circa 180 de pompieri.

sursa: https://pulsmedia.md/


Articolul precedentDouă cadavre găsite spânzurate în ultimele 24 de ore, la Chișinău și Soroca
Articolul următorVoluntarele din Soroca, în vizită la Crucea Roșie Iași. Trei zile de schimb de experiență și învățare
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.