La montarea lui Dodon în fotoliul de președinte al statului nimeni nu-și făcea iluzii la ceea ce urma să facă el în politica acestei instituții. Ori, acum putem deja conchide că tocmai de atâta că se știa ce va face a și fost pus în această funcție de către centrala politică PD-PL.
Se știa că Dodon nu se va atinge de esența sistemului instalat la 20 ianuarie 2016, pentru că el este parte a acestui sistem; că va mima lupta cu corupția, pentru că flagelul este esența sistemului coordonat de centrala politică PD-PL; că va imita recuperarea miliardului și va trece în tăcere pe lângă fenomenul criminal al spălării miliardelor de dolari rusești, pentru că în aceste mari crime sunt implicați atât centrala politică PD-PL, cât și mentorul lui — structurile secrete rusești. Se știa că Dodon va tulbura apele pe dimensiunea geopolitică, va scoate de la naftalină ideile și ideologia cominternistă a statului sovietic aplicată împotriva românilor din ambele state în secolul XX, dar și mai recent. Va dezgropa cadavrul putred al antiromânismului și va defila cu el de zilele marilor noastre sărbători, tocmai pentru a împuți aerul acestor zile. Va flutura de pe meterezele instituției prezidențiale steagurile decolorate ale moldovenismului roșu și ale statalismului moldovenist tribal, închinat intereselor rusești.
Dodon este marea găselniță a sistemului oligarhic corupt, este speranța lui de viață în anii care urmează. De fapt, el a fost inventat de sistem. Cu un rost de dublă făcătură. Prima a fost să taie calea către președinție a forțelor anti-oligarhice, obiectiv realizat la 13 noiembrie 2016 și, a doua, să se constituie într-o masă politică atât de urât mirositoare și respingătoare pe direcția UE și a României, încât partidele coaliției corupte de la guvernare să își găsească un refugiu confortabil: PD — în europenismul de fațada; PL — în unionismul debordant. Vedem că anume asta se întâmplă acum în viața de toate zilele a politicului moldovenesc. Dodon scoate aproape zilnic câte o pacoste urât mirositoare, ori pe tema „desăvârșitei frumuseții” a Rusiei ori pe cea a „urâțeniei” Europei, ori pe cea a „nesuferitei” Românii. Urmează reacția împăciuitoare, ușor europenistă a PD-ului, care ne asigură că prerogativele strâmte ale „unor instituții ale statului” sunt prea limitate ca ele sa aibă careva influența asupra politicilor reale ale Republicii Moldova a cărei orientare europeană „este ireversibilă”.
Nu rămâne fără treabă în această cacealma nici jupânul Ghimpu. PL încearcă din răsputeri să profite de poznele înscenate dodoniste ca să-și oprească din cădere ratingul ajuns pe treapta cea mai de jos a credibilității. Cu cât e mai guraliv Dodon, cu atât e mai bârzoi Ghimpu și invers. De fapt, Dodon trebuie să-i mulțumească lui Ghimpu pentru ajutorul pe care i l-a dat liberalul în alegerea lui la președinție. Comportamentul lui Ghimpu înainte de campanie, dar și în campania propriu-zisă i-a dat lui Dodon sumedenie de argumente și idei ca să-și motiveze electoratul anti-românesc și anti-european. Contribuția lui Ghimpu la victoria lui Dodon din 13 noiembrie a fost una directă și de pare aport pentru socialistul anti-român. Ea s-a manifestat în respingerea categorică a lui Ghimpu de a participa în precampanie la desemnarea unii candidat comun al forțelor anti-oligarhice și în refuzul lui de a susține în ultimul tur de scrutin candidatul forțelor pro-europene anti-corupție. În felul acesta PL și liderul lui și-au conturat mult mai bine poziția în aranjamentul politic de la Chișinău — parte a sistemului oligarhic corupt alături de PD, parte a planului lui Plahotniuc de luare în captivitate a instituției prezidențiale prin angajarea lui Dodon. Acest comportament de îndoielnică subtilitate explică de ce mulți dintre cei care au privit spectacolul apariției în parlament a deputaților PL, deghizați în ii și cămăși naționale, au avut un sentiment de jenă amestecată cu dezgust. Cămășile aninate de chipurile celor care în timpul ultimii campanii electorale au jucat kazaciokul aducerii la putere a lui Dodon, arătau mai degrabă a rubașcă rusească. Acum PL se dă peste cap să scape de stigmatul complicelui. Refugiul în unionism este colacul lui de salvare și urmează să vedem încă multe inițiative de aceiași îndoielnică subtilitate menite să-i spele imaginea.
Dodon nu se dezminte. Ca un pion devotat, el stă la îndemâna cuplului oligarhic Plahotniuc-Ghimpu, vine în ajutorul „inamicilor” săi doctrinari și nu încetează să-i inspire. A lucrat din răsputeri și zilele trecute când lumea de bună-credință a sărbătorit 99 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. De data aceasta Dodon a convocat o „conferință internațională” și a atacat frontal probleme ale identității naționale și ale statalității moldovenești. În fața unei o gloate de retardați el s-a angajat „să scoatem la lumină problematica statalității moldovenești, să o discutăm neîncetat…”. Și a mai spus Dodon: „cu atât mai mult acum, când dețin o funcție influentă la nivel de stat, voi face tot posibilul ca prin acțiunile mele să contribui la protejarea și consolidarea statalității noastre”. Știți ce model de statalitate are în vedere omul Moscovei ales președinte în Republica Moldova: o pseudo-statalitate de tip sovietic, subordonată total intereselor Kremlinului, o statalitate ideologică panslavistă și anti-românească în care populația românească titulară să fie supusă unor procese de dispariție. Acest model de statalitate îl vrea Dodon. „Problematica este scoasă la lumină”, anunță Dodon. El iată, poftiți, contribuie din „funcția influentă la nivel de stat” în care a fost urcat. Spune cu nonșalanță că Eminescu, Enescu, Iorga, Blaga, Hașdeu, Rebreanu românizează populația Republicii Moldova. Revendică reintroducerea predării obligatorii în școli a limbii ruse… Funcția îl ajută să încropească în jurul lui areopaguri de pseudo-savanți chemați să „scoată la lumină” din bezna stalinismului cominternist pseudo-idei și pseudo-probleme dintre cele mai extravagante.
Adevărate areopaguri ale tâmpeniei patronate de președintele adus la putere de cuplul-oligarhic Plahotniuc-Ghimpu vor munci zilnic zi și noapte ca să le creeze refugii confortabile celor doi, de unde să apară iarăși în fața alegătorilor deghizați în ii naționale și fracuri europene, ca niște îngeri neprihăniți.
Valeriu Saharneanu
