Dodon îl așteaptă pe Plahotniuc să vorbească despre imaginile „ilegale” cu „Kuliokul”

0
109

 ,Liderul socialiștilor, Igor Dodon, a spus într-un interviu pentru Hotnews că îl așteaptă, „cu nerăbdare”, pe Vladimir Plahotniuc, arestat pe 22 iulie în Grecia. Politicianul prorus a menționat că oligarhul fugar ar trebui să vină în instanță să declare cum au fost făcute filmările unde îi întinde o sacoșă în care se presupune că erau între 600.000 și 1.000.000 de dolari. În prezent, la Curtea Supremă de Justiție este pe rol dosarul de înviunire a fostului președinte pro-rus în dosarul „Kuliok”, transmite tvrmoldova.md.

„Eu cred că ar fi bine să revină. După părerea mea, știm cu toții cum a plecat în 2019, atunci când am creat coaliția dintre stânga și dreapta, când 70% dintre cetățenii Republicii Moldova vorbeau despre capturarea statului (…) În următoarele luni vor fi mari tensiuni interne, iar apariția lui Plahotniuc pe scenă este încă un element care poate destabiliza inclusiv psihologic conducerea actuală – și asta este un lucru bun”, a spus Igor Dodon pentru Hotnews.ro.

El a afirmat că îl așteaptă „cu nerăbdare” pe Vladimir Plahotniuc, „să vină în instanță și să povestească cum a instalat ilegal camere video, cum a tăiat înregistrările. Există deja o expertiză care arată că totul a fost fabricat și montat”, a insistat el. (Expertiza – n.r.) arată că filmările nu sunt originale, că au fost trucate, montate. Atunci, de ce mai așteptăm? Așteaptă și judecata, evident”, a subliniat el.

Pe 24 februarie 2025, în dosarul „Kuliok”, Procuratura Anticorupție a anunțat că a finalizat prezentarea probelor pentru susținerea învinuirii în privința lui Dodon Igor. Fostul președinte este înviniut că, urmărind promovarea intereselor lui Plahotniuc Vladimir și Iaralov Serghei, a recut și a acceptat între 600.000 și 1.000.000 de dolari.

Suma menționată era pretinsă de Igor Dodon pentru achitarea cheltuielilor curente ale Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). În prezent, la Curtea Supremă de Justiție sunt examinate probele apărării constituite din peste 190 de persoane, a precizat procuratura în februarie.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor


Articolul precedentTentativă de omor: Agresor cu antecedente penale, condamnat la 20 de ani de închisoare
Articolul următor„Suveranistul” Simion și putinistul Dodon: obiective electorale identice
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.