Din 17 martie se sistează totalmente traficul aerian al Republica Moldova, a anunțat Ion Chicu, prim-ministru al Republicii Moldova, în cadrul unui briefing de presă, după ședința Comisiei Naționale extraordinare pentru sănătate publică.
De asemene, din 17 martie, se sistează posibilitatea de traversare a hotarelor terestre a Republicii Moldova de către cetățenii străini, cu excepția celor cu statut diplomatic sau au reședință în RM, sau însoțesc transportul de mărfuri, a mai spus Chicu.
De mâine, 16 martie se va sista activitatea punctelor comerciale cu amănuntul pe întreg teriortiul țării, cu excepția farmaciilor, magazinelor alimentare și ștațiilor PECO, până la 31 martie.
De asemenea se sitează activitatea unităților de alimentare publică: restaurante, cafenele, cantine, baruri etc. Acestea însă au voie să presteze servicii de catering/livrare la domiciliu.
Totodată, de luni, se sistează activitatea tuturor piețelor (alimentare, agroalimentare etc.), a mai comunicat șeful guvernului.
O hotărâre în acest sens va fi publicată curând pe pagina electronică a guvernului, moment din care documentul va și intra în vigoare.
Ion Chicu: Sunt măsuri extrem de radicale, dureroase, cu efecte pentru fiecare dintre noi, dar și cu efecte economice. Ați văzut evoluția în îltimele 24 de ore în Europa, multe țări deja au implementat aceste acțiuni și noi vrem să preîntâmpinăm și să acționăm anticipat. Reprezentanții din medicină, cu reprezentanții OMS-urilor, toți sunt depărere că săptămâna viitoare este una critic de importantă pentru RM.
În funcție de modul cum ne mobilizăm săptămâna viitoare depinde: această epidemie va lua amploare în RM sau o vom putea controla și stăpâni. Toate aceste măsuri sunt absolt necesare și fac apel la conștiința cetățenilor și tuturor actorilor, entităților, cultelor religioase, instituțiilor statului să manifestăm maximă înțelegere și cooperare.
Bineînțeles se referă și mass-media, ajutați-ne să conștientizăm fiecare cetățean despre riscul enorm. Săptămâna viitoare este decisivă în oprirea acestei epidemii, mai departe va fi foarte dificil să luptăm cu consecințele, acum noi ne axăm pe prevenție. Numărul de cazuri confirmate este relativ mic, medicii au grijă de acești pacienți, sunt sigur că majoritatea vor fi tratați și externați. Noi ne axăm pe prevenție și aceste măsuri sunt necesare, dacă vom acționa responsabil, perioada va fi una comprimată, în caz contrar, perioada va fi extinsă și consecințele vor fi dramatice, a menționat Ion Chicu.
Amintim că din 13 martie autoritățile au declarat cod roșu de coronavirus pe teritoriul Republicii Moldova. Actualmente în țară sunt confirmate 12 cazuri de infectare cu coronavirus. Nu este întregistrat nici un deces.