Grație diasporei, copiii din Schineni au un teren de joacă modern

0
70

În octombrie 2024, comuna Schineni a beneficiat de un proiect dedicat copiilor din localitate: un teren de joacă modernizat la grădinița din sat. Proiectul a fost posibil datorită implicării diasporei și a susținerii Programului „Diaspora Acasă Reușește” (DAR 1+3), ediția 2024.

Silvia Leșan, primarul comunei Schineni, a subliniat importanța acestui proiect, care a fost realizat pentru prima dată cu ajutorul diasporei.

„Este un proiect inovativ pentru noi, DAR 1+3. Este prima dată când am implicat diaspora într-un proiect de acest tip. Deși au mai contribuit și în trecut, acum implicarea lor a fost mult mai mare, iar impactul a fost vizibil” – a explicat dumneaei.

Proiectul a fost ales pe baza unui sondaj în rândul comunității, iar terenul de joacă a fost considerat cea mai importantă nevoie. Anul trecut, grădinița din Schineni a împlinit 40 de ani de la înființare, iar renovarea terenului de joacă a venit ca o necesitate, fiind un loc important pentru dezvoltarea copiilor din comună.

„Terenul de joacă este acum complet dotat și nu va mai fi nevoie de alte investiții pentru o perioadă lungă”, a mai spus primarul.

Peste 180 de persoane, atât din țară cât și din afaceri, au contribuit financiar la realizarea proiectului. „Am fost foarte deschiși și transparenți în gestionarea fondurilor, iar toți cei care au donat au putut vedea exact unde au ajuns banii”, a explicat Silvia Leșan. În plus, un panou informativ a fost instalat pe teritoriul grădiniței, unde sunt afișate sumele donate și persoanele care au contribuit.

Gheorghe Rusu, membru al grupului de inițiativă, a povestit cum a reușit să mobilizeze comunitatea de peste hotare: „Am contactat pe toți prietenii și cunoștințele din diasporă, le-am explicat despre proiect și cum pot să doneze. Răspunsul a fost pozitiv, iar oamenii au fost foarte receptivi.”.

Proiectul a fost implementat cu succes datorită colaborării strânse dintre administrația locală și diaspora, care a jucat un rol important în strângerea fondurilor. Acesta a fost primul proiect de amploare realizat cu ajutorul diasporei, iar implicarea acestora a avut un impact semnificativ asupra comunității din Schineni.

Valoarea proiectului de amenajare a terenului de joacă a fost de 512 mii de lei, iar Guvernul a contribuit cu 250 de mii de lei.

Totodată, Guvernul a decis miercuri extinderea Programului Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3” până în anul 2030. În cadrul acestei extinderi, procedura de accesare a proiectelor va fi simplificată, iar dosarele vor putea fi depuse și în format electronic. De la lansarea programului în 2020, aproape 200 de proiecte de dezvoltare locală au fost realizate cu ajutorul acestuia.


  • ETICHETE
  • DC
Articolul precedentLumea lui Matei devine mai clară cu ajutorul sălii senzoriale din Chetrosu
Articolul următorFestivalul „Rampa Nistreană” readuce magia teatrului la Soroca

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.