Detalii privind circumstanțele decesului bărbatului la spitalul din Soroca

0
3182

În urma informațiilor publicate de Puls Media cu privire la decesul unui bărbat la Spitalul din Soroca, proaspăt operat la stomac, care și-a pierdut viața după ce s-a aruncat în gol de la balcon, redacția Observatorului de Nord a solicitat opinia responsabililor din cadrul Spitalului Raional Soroca și a Inspectoratului de Poliție Soroca.

Nina Spoială, vicedirectorul spitalului, ne-a relatat că pacientul în vârstă de 66 de ani a fost internat în secția de chirurgie urgentă pe data de 9 decembrie cu abdomen acut, pe fondul unui ulcer perforat. La internare, acesta prezenta un comportament neadecvat, cu delirium, în contextul consumului de alcool, confirmat și de familia și soția sa. După operație, a primit și tratament sedativ, deoarece scotea sondele și vorbea cu înjurături. În seara zilei de 13 decembrie, în timp ce personalul medical era ocupat cu procedurile în saloane, pacientul a ieșit în sala de pansament, deschizând ușa și aruncându-și mai întâi încălțămintea, după aceasta a sărit și el. A fost ulterior preluat de către personalul medical și supus investigațiilor de către medicul traumatolog și chirurg. A fost internat în secția de terapie intensivă, însă, din păcate, a decedat a doua zi.

Svtelana Talpă, ofițerul de presă al IP Soroca :
Polițiștii din Soroca au fost sesizați cu privire la un incident petrecut la Spitalul raional Soroca. Potrivit informațiilor primite, un bărbat în vârstă de 66 de ani, din raionul Soroca, a căzut în gol de la etajul doi al instituției.Echipa medicală a spitalului a intervenit imediat și a acordat primul ajutor pacientului, au fost efectuate investigații și tratament suplimentar, însă din cauza multiplelor traumatisme bărbatul a decedat a doua zi.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului. În acest sens, au fost audiați martorii și au fost efectuate cercetări la locul faptei.


Articolul precedentCu prilejul Zilei profesionale a funcționarului public cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare, Penitenciarul din Soroca „a îmbogățit” cu o nouă autospecială
Articolul următorNevaccinați, doi copii din Soroca au fost bolnavi de rujeolă, iar acum au fost externați

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.