De Paște, au fost identificate și sancționate pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la modul adecvat de gestionare a deșeurilor 5 cazuri la Drochia

0
78

  Persoanele care de Paște au ar ars anvelope și alte materiale organice au fost identificate și sancționate pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la modul adecvat de gestionare a deșeurilor. Acestea au fost citate la sediile Inspecțiilor teritoriale de mediu, transmite tv8.md

Potrivit Inspectoratului de Mediu, cele mai multe cazuri de încălcare a legii au fost înregistrate în raionul Edineț – 7. La Drochia s-au înregistrat 5 cazuri, iar în raionul Râșcani – 4.  Alte raioane afectate sunt Cantemir, Glodeni, Orhei, Rezina, Căușeni, Cimișlia, Florești, Hîncești, Sîngerei, Șoldănești, Telenești și Ungheni, fiecare înregistrând între 1 și 3 cazuri.

Nerespectarea modului stabilit de ardere a deșeurilor industriale, de construcție, a biodeșeurilor, a deșeurilor municipale și de altă natură se sancționează în cazul persoanelor fizice, cu amendă între 10.000 și 15.000 de lei, iar în unele cazuri, posibilitatea de a fi supuse muncii neremunerate în folosul comunității pentru o perioadă între 40 și 60 de ore.

Persoane juridice riscă amendă între 30.000 și 40.000 de lei, cu sau fără privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an


Articolul precedentLa piața din Soroca au apărut primele căpșune autohtone / VIDEO
Articolul următorJustConsult: Ajutor legal pentru obținerea actelor românești în nordul Moldovei / PUBLICITATE
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.