De la Rudi la Soroca, cu ce-o da Domnul

0
245

Așa circulă locuitorii satului Rudi de ceva timp. Un grup de locuitori ai satului Rudi s-a adresat la redacție cu rugămintea de a interveni în situația creată în localitate referitor la ruta Rudi-Soroca, care din luna decembrie circula neregulat, iar de la începutul anului situația e și mai gravă. Locuitorii satului se descurcă cum pot, când vor să ajungă în centrul raional, care se află la peste 40 km distanță.

Anatolie Gheletiuc, șoferul rutei Rudi-Soroca, ne-a comunicat că este bolnav și că de aproximativ două luni se află în concediu medical. “Nu sunt la curent cu situația creată. A lucrat fratele meu până la 2-3 ianuarie, apoi alt șofer, dar lui nu i-a plăcut, a zis că mână mașina degeaba”.

La Gara auto am aflat că ruta figurează ca fiind suspendată. “Aproximativ o lună de zile sunt probleme, ruta nu se prezintă, în calculatorul nostru ruta este cu suspendare. Din informația pe care o am, microbuzul este stricat, e la reparație. Ei plătesc amendă pentru această situație, în dependență de numărul de bilete vândute, dar până la moment nimeni nu s-a adresat pentru a procura bilet sau a se interesa de ruta aceasta”, explică Ghenadie Macovei, șeful filialei Soroca Gara auto.

Valerian Bârlădeanu, șeful “Valbertrans” SRL, care deservește ruta Rudi-Soroca, spune că a încercat să găsească soluții, prin implicarea altor colegi cu microbuze, dar nu i-a reușit prea bine. Acesta promite că în cel mai scurt timp microbuzul reparat revine pe linie. “Șoferul s-a îmbolnăvit, a dat-o la altul. Acela a forțat-o și a încălzit motorul. A mai fost alt șofer de câteva ori, dar nu am mai avut pe cine pune, nu pot găsi în satele celea un șofer. Dar să meargă încolo și înapoi se consumă mult combustibil, nu rămânem cu nimic, pasageri sunt puțini. Am trimis altă mașină, însă erau puțini pasageri, au fost sărbătorile. Pe miercuri (23 ianuarie — n.r.) cred că mașina revine pe rută”, afirmă antreprenorul.

Autoritățile raionale, care desfășoară concursul pentru rutele rurale pe teritoriul raionului Soroca, ne-au comunicat că nu cunoșteau nimic despre această situație până la apelul nostru telefonic. Totodată, în lipsa unei adresări în formă scrisă, acestea nu pot întreprinde nimic, explică Vadim Popușoi, specialist principal Secția construcții și gospodărie comunală a Consiliului raional Soroca.
“Dacă unitatea de transport este defectă și se află la reparație, agentul economic care deservește ruta este obligat să ofere altă unitate de transport. Pentru a lua măsuri, comisia raională de transport, în componența căreia sunt consilieri, poliția rutieră, șeful gării auto, trebuie să aibă o adresare în scris, în baza căreia chemăm la comisie agentul economic pentru explicații. Întrebăm în ce termen revine, dacă revin pe rută sau părăsește ruta și anunțăm alt concurs, așa este procedura”, explică specialistul.

Miercuri, ne-am interesat cum stau lucrurile, domnul Bârlădeanu ne-a comunicat că microbuzul încă se află la reparație și că depune efort să-l întoarcă pe linie pină la finalul acestei săptămâni.

Autoritățile îndeamnă cetățenii care se confruntă cu situații similare să semnaleze problema printr-o scrisoare expediată pe numele președintelui raionului.

Articolul precedent20 de școli din țară sunt adaptate la necesitățile elevilor cu dizabilități
Articolul următorFotografia zilei: Kina ne budet!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.