Elevii Școlii Gimnaziale nr.66 din București au adus un strop de lumină și căldură în viața unor elevi de la Liceul Teoretic ”Ion Creangă” din Soroca. Prin intermediul campaniei de caritate intitulată „Vise împlinite, de la inimă la inimă”, elevii au colectat haine, încălțăminte, rechizite școlare, obiecte igienice și dulciuri.
Olga Gherghelijiu, director adjunct:
-Astăzi, în casa cea mare a Liceului Teoretic „Ion Creangă”, am adus bucurie pentru 50 de copii în cadrul proiectului educațional internațional „De la inimă la inimă”. Genericul zilei de astăzi a fost: „De ziua României cu drag de frații noștri”. Ne-am bucurat de prezența partenerilor noștri de la Școala Gimnazială nr. 66 din București.
Anatol Iavorschi, directorul liceului:
-De ani de zile, sunt alături de noi, sunt mereu cu gândul la noi, sunt cei ce fac sufletele unor copii și a unor părinți să vibreze.
Rodica David, coordonatoarea proiectului, Școala Gimnazială nr. 66 din București: -Pentru mine, este o mare bucurie când vin în mijlocul dvoastră, pentru că de fiecare dată vin de acasă tot acasă. Aceste momente sunt cu adevărat unice și de neuitat.
Reportaj video realizat în cadrul studioului pentru tineri MoJo, de la „Observatorul de Nord”, dacă vrei să faci parte din echipa noastră, ne poți scrie AICI.
Reporter MoJo: Ecaterina Muntean