E trist să ai o Ţară dezbinată,
E trist să fii în Ţara ta străin,
Iar fratele să stea rănit la poartă
Ca un Hristos căzut printre păgâni!
Pe timpurile sovietice, aproape când URSS era pe ducă, iar parada suveranităţilor doar se cocea, am fost şi eu „un fel” de lector al societăţii „Ştiinţa” (care se ocupa de „lichidarea analfabetismului” în diferite domenii ale vieţii), iar tema mea de studiu era „relaţiile naţionale”. Una din cele mai dese întrebări care mi se punea atunci era următoarea: „Cine totuşi suntem noi, moldoveni sau români?”. Răspunsul meu era următorul: „Să zicem că se întâlnesc la Washington doi conaţionali din URSS. Unul îl întreabă pe celălalt: tu de unde eşti? Din Uniunea Sovietică (US), era răspunsul.
Bine, dar US este mare, din ce republică anume? Din Moldova. Am înţeles, dar şi Moldova este mare, din ce raion anume? Din raionul Soroca. Dar din ce sat? Din Racovăţ”. Astfel, persoana care răspundea la întrebări avea tocmai patru (!) identităţi: sovietic, moldovean, sorocean, racoviţean şi, culmea!, toate erau adevărate! Depinde ce îl interesa pe interlocutor — să ştie care este Patria mică sau Patria mare a celui intervievat. La fel stau lucrurile şi cu moldovean-român. Ca reprezentanţi ai unui teritoriu mare — suntem români, iar ca moldoveni ne identificăm când vine vorba de un teritoriu mai mic. Adică, noţiunea de “moldovean” este egală cu noţiunile de “muntean”, “ardelean, “dobrogean”, “oltean”, “bănăţean” sau, dacă doriţi, “sibireac”, “uraleţ”, “dalnevostocinic”, “bavarez”, “corsican” şi atâtea altele. Că unora le este ruşine de rădăcinile pe care le au sau că cineva uită cu premeditare cine-i este mama, fraţii şi surorile — asta-i altă vorbă.
De curând o delegaţie soroceană a fost într-o vizită oficială la Buzău şi ştiu bine că printre cei care au avut ocazia să vadă România cu ochii proprii, dar nu să tragă concluzii din auzite, au fost şi așa-zişii moldoveni-statalişti înveteraţi, cărora li se înroşesc ochii şi li se ciulesc urechile când aud de români, darămite de Unirea cu România. Nu ştiu cine a alcătuit componenţa delegaţiei, dar aş vrea să-i mulţumesc şi pe această cale pentru faptul că în listă au fost incluşi şi acei (ce-i drept, nu foarte mulţi) care de bună voie mai degrabă mergeau la Magadan sau Bişkek, decât la Buzău. Bineînţeles, nu este democratic şi europeneşte să-ţi impui punctul de vedere şi să-i consideri mai “amintirlea” pe acei care gândesc altfel decât tine, dar uneori escapadele lor întrec orice măsură.
Or, cu şi fără ocazie, unii îşi exprimă ataşamentul faţă de străini şi dau cu bâta în acei care le sunt fraţi şi surori de sânge. Cu părere de rău, astfel de specimene nu sunt doar la Soroca, dar şi în parlamentul Republicii Moldova. Câteodată chiar mă gândesc că n-ar fi rău ca la începutul fiecărei şedinţe a legislativului, în afară de imn, să fie pus pe post cântecul “Îndemn la Unire”, interpretat de corul Liceului “Prometeu” din capitală (la care, de altfel, învaţă mulţi dintre copiii demnitarilor), unele din versurile căruia au fost utilizate ca prefaţă şi postfaţă la acest articol. Cine ştie, poate încetul cu încetul s-ar topi şi inimile de gheaţă siberiană ale lui Diacov şi Greceanâi (care au simţit pe propria piele ce înseamnă exilul, dar procedează azi ca nişte mazochişti sadea) şi li s-ar face pielea de găină lui Lupu şi Reșetnicov, care se lasă duşi de valurile minciunii. De Voronin, Dodon, Ceban şi K nici nu vreau să vorbesc, or aceştia au demonstrat că „sângele se face apă” şi, siliţi de o ură patologică, sunt sortiţi să fie pentru totdeauna mostre de jertfe ale “sindromului Stokholm”.
Fără îndoială, dragoste cu de-a sila nu se face, de aceea nu este în puterile mele să convertesc pe cineva la românism — vorba ceea, nu face bine când cineva nu te roagă. Altul este “oful” meu şi altceva mă doare: de ce sute de mii de moldoveni au recăpătat cetăţenia Ţării, dar numai câteva sute din ei îşi cinstesc Ţara şi prin comportament şi atitudine demonstrează că sunt români adevăraţi, dar nu de conjunctură.
Mă bucur că sunt unul din acei care are Neam şi Ţară şi-mi pare sincer rău de acei care s-au rătăcit în labirinturile minciunii şi laşităţii şi nu au nici una, nici alta…
Astăzi este ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI, este cea mai mare sărbătoare a Ţării, pe care o iubesc necondiţionat şi care îmi dă putere să rezist în această lume nebună.
…Suntem urmaşii Daciei creştine,
Uniţi în libertate pentru veci
Se vor topi puhoaiele străine,
Ca gheaţa din Siberiile reci…
