Ziarul “Observatorul de Nord” este gata să fie alături de voi încă un an, dar pentru aceasta credem că sunt necesare două ingrediente importante. Prima — să abonați ziarul, iar a doua — să înțelegem mai bine de ce citiți “Observatorul de Nord”, ca să perseverăm și în 2023.
Larisa GHINDA: Urmăresc site-ul, iar tatăl meu, la cei aproape 93 de ani, din Popești, Drochia, așteaptă cu nerăbdare fiecare ediție și citește pagină cu pagină, după care mă sună și-mi aduce la cunoștință toate noutățile.
Nadejda GORPIN: Pentru mine ziarul Observatorul de Nord este cea mai credibilă și transparentă sursa de informare. Îmi place să fiu la curent cu tot ce se întâmplă în raion, de aceea am grijă să citesc ziarul cu regularitate, atât varianta tipărită, cât și paginile de pe rețelele de socializare. Cu toate acestea, trebuie să recunosc faptul că am o plăcere aparte să citesc despre realizările colegilor mei de breaslă, interviurile cu artiști locali, meșteri populari, profesori și elevi, oameni care au avut un rol esențial la dezvoltarea socială a raionului Soroca și reportajele de la evenimentele culturale sunt preferatele mele.
Larisa PRISACARI: Observatorul de Nord este ziarul ce valorifică potențialul societății din partea de nord a țării și nu numai, condus de o echipă de buni profesioniști, energici și cu idei geniale. Este ziarul care promovează și este aproape de comunitatea bibliotecilor din Câmpia Sorocii. În noul an le urez multe realizări și recompense pe măsură!