De astăzi, au intrat în vigoare noi reguli de intrare în RM. Vezi care sunt acestea

0
299
Foto: pixabay.com

Astăzi, 5 martie,  a intrat în vigoare hotărârea Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică, care stabilește noi reguli de intrare în Republica Moldova. Astfel, persoanele care traversează frontiera Republicii Moldova sunt obligate să prezinte la intrarea în țară rezultatul testului PCR COVID-19 negativ, efectuat cu 72 de ore înainte de sosire. 

 

Fac excepție de  de măsura de autoizolare următoarele categorii de persoane, în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecție respiratorie sau stare febrilă:  copiii cu vârsta mai mică sau egală cu 5 ani; persoanele, care dețin rezultatul testului PCR COVID-19 negativ, efectuat cu cel mult 72 ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul Republicii Moldova (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport proprii). Confirmarea trebuie să fie prezentată în una din limbile română, engleză, franceză sau rusă;  conducătorii auto şi personalul de deservire a vehiculelor rutiere de transport marfă şi a vehiculelor rutiere de transport de persoane contra cost, care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, echipajele şi personalul de deservire ale aeronavelor/navelor şi brigăzile şi personalul de deservire ale garniturilor de tren; persoanele care călătoresc din motive de sănătate sau umanitar, inclusiv însoțitorul, după caz (cu prezentarea documentelor confirmative); elevii/studenții, care urmează să susțină examene, care merg la studii în unități/instituții de învățământ pe teritoriul Republicii Moldova sau peste hotare, sau care se deplasează pentru activități legate de finalizarea/organizarea/desfăşurarea studiilor, la concursuri sau olimpiade internaționale, cu prezentarea documentelor confirmative. Excepția se aplică şi pentru reprezentantul legal sau însoțitorul desemnat prin declarație de către reprezentantul legal; persoanele care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de şedere sau un alt document confirmativ, care include invitaţia şi/sau contractul încheiat cu o persoană juridică rezidentă în Republica Moldova;  persoanele care călătoresc în străinătate în interes profesional şi la revenire în ţară prezintă confirmarea delegării în străinătate emisă din numele persoanei juridice rezidente a Republicii Moldova în baza invitației sau contractului încheiat cu agentul economic din străinătate sau ordin de delegare emis de instituţiile publice ale Republicii Moldova;  lucrătorii transfrontalieri care intră în Republica Moldova din România sau Ucraina, precum şi cei din Republica Moldova angajaţi ai agenţilor economici din ţările menţionate, care fac dovada raporturilor contractuale cu agenţii economici respectivi; posesorii paşapoartelor diplomatice, de serviciu, oficiale şi speciale şi altele asimilate acestora – stabilite conform Anexei nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.765 din 18 septembrie 2014, inclusiv membrii familiilor personalului misiunilor diplomatice şi consulare şi organizaţiilor/misiunilor internaţionale acreditate în Republica Moldova şi/ sau personalul implicat în asigurarea ajutorului umanitar; sportivii care se deplasează în scopul participării la competiții sportive internaționale și cantonamente, precum și membrii delegațiilor sportive sau însoțitorii acestora (părinții sau reprezentații legali ai copiilor minori); persoanele în tranzit;  persoanele care sunt citate de instanțele de judecată/organele de drept din Republica Moldova, precum și reprezentanții legali ai acestora, dovedit prin documente confirmative în acest sens; persoanele care dețin un act confirmativ de administrare a vaccinului anti COVID-19. Confirmarea trebuie să fie prezentată în una din limbile română, engleză, franceză sau rusă; persoanele, cărora nu li s-a permis intrarea în statul vecin (România sau Ucraina) prin punctele de trecere rutiere sau persoanele cărora nu li s-a autorizat ieșirea din Republica Moldova ori nu li s-a autorizat scoaterea mărfurilor şi a altor bunuri.

Persoanele care se află în regim de autoizolare/carantină pot întrerupe acest regim, după a 10-a zi, dacă efectuează un test PCR COVID-19, iar rezultatul acestuia este negativ.


Articolul precedentDupă câteva zile de primăvară revine iarna
Articolul următorCe străzi preconizează Primăria Soroca să repare în 2021?
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.