Într-o regiune din nordul Italiei, mai exact în Veneto, dansurile populare moldovenești au devenit o punte între generații, culturi și doruri. Elena Iurcenco, originară din satul Stoicani, raionul Soroca, a reușit să transforme dorul de casă într-o adevărată mișcare culturală, care unește zeci de copii și tineri născuți în diasporă. De mai bine de 15 ani este plecată din țară, dar nu a uitat nici o clipă de unde vine.
Prin anul 2018, pasiunea sa pentru dansul tradițional a prins contur într-un mod oficial: a fondat ansamblul „Moldovița”. De fapt, tineri care veneau la repetiții existau și înainte, doar că nu aveau o denumire. „Mulți dintre ei au dansat, apoi s-au căsătorit între ei și au lăsat dansul…”, povestește Elena.
Recent, ansamblul „Moldovița” a obținut Premiul I – „Delfinul de Argint” – la prestigiosul festival Sanremo Young / GEF. Pe scenă au prezentat două dansuri: „Ciuleandra” și o „bătută” tradițională. „Coregrafiile noastre sunt legate una de alta, ca un fir roșu. Le adaptăm scenic, dar păstrăm sufletul autentic. Nu poți schimba un dans popular oricum, trebuie să respecți anumite tehnici și cerințe, dar îl poți reda pe scenă cu emoție”, explică Elena Iurcenco.
Dansul nu este doar o activitate pentru acești copii – este o legătură vie cu rădăcinile lor. Giorgio, un tânăr dansator, a ajuns în ansamblu la „insistențele” mamei. „Sincer, la început l-am obligat. Dar astăzi, când îl văd în costum popular, simt că-l revăd pe bunelul Gheorghe. Dansul nostru e acel fir invizibil care ne leagă de acasă, oriunde am fi”, spune cu emoție mama lui, Doina Mihai.
Pentru familie, participarea lui Giorgio la activități culturale moldovenești în Italia este o sursă de mândrie și un mod de a rămâne conectați cu alți conaționali. „E o bucurie enormă să-i vedem pe toți dansând în horă. Emoțiile curg, sincer.” – a mai adăugat Doina Mihai.
Tinerii din ansamblu vorbesc despre „Moldovița” ca despre o a doua familie. Stefania Ceri, una dintre dansatoare, a descoperit ansamblul prin biserica ortodoxă. „Doamna preoteasă ne-a încurajat să ne apropiem de valorile culturale. Când am văzut primele repetiții, am simțit că locul meu este acolo.”.
Pentru Stefania, dansul e o legătură cu verile petrecute în Moldova la bunici, cu poveștile părinților. „Prin dans, intru în povestea lor. Simt că fac parte din ea.”. Ana Manciu, o altă tânără din ansamblu, spune că „dansul moldovenesc o face mândră de trecutul neamului ei”, chiar dacă a fost crescută în Italia.
Atmosfera în ansamblu este una caldă, de susținere și prietenie. „Suntem diferiți, dar avem aceleași valori. Dansul ne unește. Am învățat unii de la alții iubirea pentru tradiții, susținerea, pozitivitatea”, adaugă Ana.
La început, a fost doar o inițiativă între mame, care s-au cunoscut la școală, unde copiii lor învățau. Lilia Gangan, mamă și susținătoare a ansamblului, își amintește: „O doamnă responsabilă de organizarea Sărbătorii Popoarelor a spus că știe pe cineva care ar putea să învețe copiii dansuri tradiționale. Așa am întâlnit-o pe Elena – plină de viață și visuri. A reușit să ne inspire și să creeze ceva extraordinar.”.
Cu fiecare repetiție, cu fiecare apariție pe scenă, „Moldovița” dovedește că tradițiile nu mor, ci trăiesc prin cei care le iubesc. Pentru copiii născuți în Italia, dansul moldovenesc nu e doar o activitate de weekend – este o identitate, un mod de a înțelege cine sunt părinții lor și de ce sunt „frumoși altfel”, cum spunea o mamă.
Elena Iurcenco, cu sufletul mereu aproape de Moldova, visează să continue. „Nu e ușor, dar când văd cum ochii copiilor se luminează în costum popular, știu că tot efortul merită.” Iar „Moldovița” merge înainte, pas cu pas, dans cu dans – păstrând vie o lume întreagă de acasă, chiar și departe.
