Dacă doreşti să sapi o fântână…

0
1430

Toţi acei care doresc să îndeplinească una din cele trei misiuni care denotă prezenţa noastră pe acest pământ — naşterea unui copil, sădirea unui pom şi săparea unei fântâni — trebuie să ştie că Guvernul Republicii Moldova a aprobat, pentru prima dată, un Regulament sanitar privind sistemele mici de alimentare cu apă potabilă.

Astfel, conform noului document, autoritățile administrației publice locale, dar și proprietarii colectivi sau individuali vor trebui să aleagă terenuri nepoluate pentru construcția instalațiilor.

Fântânile, cișmelele sau sondele arteziene trebuie să se regăsească la o distanță nu mai mică de 30 de metri față de depozitele pentru îngrășăminte și pesticide, toaletele neamenajate, cimitire, locurile de întreținere a animalelor și de acumulare a bălegarului, fântânile vechi, rețelele de canalizare și instalațiile pentru epurarea apelor reziduale. Tot în acest Regulament este indicat și cum trebuie amenajate fântânile freatice, şi anume — acestea pot fi construite din beton armat, piatră sau cărămidă și neapărat trebuie să aibă capac de închidere, iar în pereții subterani trebuie să fie montate scoabe metalice la o distanță de 30 cm una de alta pentru a se putea efectua curățirea și coborârea în fântână. Dezinfecția profilactică se va efectua la finalizarea construcției, reparației și, periodic, o dată în an, după curățarea lor cu soluții dezinfectante standard sau tablete hipoclorit de calciu sau dioxid de clor.

Să mai menţionăm că aproximativ 80 la sută din cele 850 de sisteme de apeduct din republică se încadrează în noţiunea de “sisteme mici de aprovizionare cu apă potabilă”.


Articolul precedent“Amicii soroceni” au ocupat locul III la campionatul naţional!
Articolul următorBruxelles ne întinde o mână, iar noi… dăm cu piciorul
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.