Cum se împodobește Pomul de Blajini în satul Șuri: o tradiție veche păstrată de localnici / VIDEO

0
642

În satul Șuri din raionul Drochia se mai păstrează o tradiție frumoasă, pomul de Blajini. Pomișorii de Blajini se taie dintr-o creangă de copac fructifer. Conform tradiției, pomișorii ar trebui să aibă minim trei crengi. Gospodinele cred că pomul de Blajini trebuie să fie cât mai bogat, pentru a ajunge ramuri, pentru a face pomană la toți. Ramurile pomișorilor se împodobesc cu bomboane, biscuiți și covrigi, care se prind cu ajutorul ațelor.

Maria Tofan a revenit de la Chișinău la casa părintească și ne povestește cum se dăruiesc pomișorii. În ziua de Blajini, pomișorii se fixează în crestată, un colac împletit în formă de cruce, care se așează pe mormânt. După ce preotul pomenește răposații, din ramurile pomișorilor sunt rupte crenguțe mai mici și se dau de pomană împreună cu o bucată de crestată.

Prin părțile locului se zice că cei care împodobesc pomul, precum și cei care primesc pomana se vor revedea pe lumea cealaltă.


Articolul precedentContinuă speculațiile privind „interdicțiile pentru cinci ani și amenzile uriașe” aplicate miilor de cetățeni ai R. Moldova, după aderarea României la spațiul Schengen
Articolul următorBucură-te de un păr lung și sănătos: Băuturi pentru o îngrijire naturală

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.