Cum sărbătorim Paștele corect? / VIDEO

0
24

Paștele este cea mai importantă sărbătoare pentru creștini. Totuși, mulți oameni o trăiesc mai mult ca pe o zi obișnuită, cu mese și distracție. Despre sensul real al acestei sărbători am discutat cu Sorin Huluță-Saftiuc, parohul Bisericii românești „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Soroca.

Preotul spune că Paștele nu înseamnă doar mâncare sau întâlniri în familie. „A petrece o sărbătoare înseamnă a trece prin ea, a o simți cu adevărat. Nu putem vorbi de Paște dacă nu participăm la slujbă”, explică acesta.

Potrivit lui, locul principal al sărbătorii este biserica. Acolo credincioșii se roagă și trăiesc momentul Învierii. „Nu petrecem Paștele doar acasă, la masă sau la grătar. Sărbătoarea este în biserică, la Sfânta Liturghie”, spune preotul.

Acesta atrage atenția că, în ultimii ani, tot mai mulți oameni aleg să stea acasă sau să plece la picnic în noaptea de Înviere. „Dacă nu mergem nici măcar câteva minute la biserică, nu putem spune că am simțit sărbătoarea”, afirmă el.

După slujbă, oamenii pot continua sărbătoarea în familie. Însă, spune preotul, totul trebuie făcut cu măsură și respect. „Masa de Paște este pentru bucurie și liniște, nu pentru excese sau distracții care uită de sensul sărbătorii”, adaugă acesta.

Sorin Huluță-Saftiuc subliniază că Paștele este o sărbătoare a credinței și a speranței. „Bucuria adevărată este în biserică, în rugăciune și în apropierea de Dumnezeu”, spune el.

Mesajul transmis credincioșilor este clar. Paștele trebuie trăit cu sufletul, prin rugăciune, participare la slujbă și liniște interioară, nu doar prin obiceiuri de zi cu zi.


  • ETICHETE
  • DC
Articolul precedent30 de pachete alimentare pentru nevăzătorii din Soroca au fost oferite în cadrul campaniei „Masa Bucuriei” / VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.