În ultimii ani, turismul rural a devenit tot mai apreciat, atât de turiștii străini, cât și de cei locali, care caută liniștea naturii, autenticitatea tradițiilor și ospitalitatea oamenilor de la sate. Zi de zi, agitația urbană devine tot mai apăsătoare, tot mai mulți oameni caută un refugiu în natură, în simplitatea vieții de la sat, în liniștea unei gospodării tradiționale.
Raionul Soroca are un potențial turistic rural remarcabil – de la moștenirea culturală transmisă din generație în generație, la meșteșuguri încă vii, dealuri cu panorame superbe, păduri și izvoare curate. Dar ce lipsește pentru ca aceste sate să fie cu adevărat vizitate și apreciate?
Am discutat cu Marina Omelcenco, specialistă în cadrul Secției Cultură și Turism Soroca, care urmărește de ani buni cum se dezvoltă turismul în mediul rural din raion.
„Noi avem tot ce ne trebuie. Patrimoniu, oameni inimoși, legende și locuri care merită descoperite. Cu pași mici, dar siguri, satele din raionul Soroca pot deveni destinații turistice veritabile”, spune Marina Omelcenco.
Un sat care își cunoaște și își valorifică patrimoniul este un sat pregătit să primească turiști. Fiecare localitate are o poveste, o legendă, o tradiție aparte. O casă veche din lut, un costum popular țesut manual, cântece sau dansuri moștenite din familie – toate acestea pot fi transformate în atracții autentice.
„Patrimoniul viu este resursa cea mai importantă. De exemplu, o casă țărănească poate fi amenajată ca un muzeu viu, unde turiștii să participe la ateliere de gătit mâncare tradițională, olărit sau țesut. Nu e nevoie de investiții uriașe, ci de dorință și viziune”, explică Marina Omelcenco.
Evenimentele tematice, expozițiile cu obiecte vechi, serile de poezie sau cântec popular pot completa imaginea unui sat viu, care respiră cultură.
Fântâni vechi despre care se spune că îndeplinesc dorințe, dealuri care oferă panorame spectaculoase, păduri străbătute de izvoare – toate acestea există deja în multe sate din raionul Soroca. Ceea ce lipsește, de multe ori, este amenajarea corespunzătoare – curățenie, semnalizare, promovare.
„Un loc simplu, dar legat de o poveste frumoasă și bine prezentat, devine brusc atractiv. Avem nevoie de trasee turistice marcate, plăcuțe informative și, dacă se poate, ghizi locali – chiar elevi sau tineri voluntari – care să spună povestea locului”, spune specialista.
Unele sate au început deja să se organizeze în jurul unor idei turistice. Într-o gospodărie se organizează ateliere, în alta – seri cu povești la foc, în alta – picnicuri cu produse locale în livezi sau pe malul râului.
Turiștii care aleg vacanțe în mediul rural nu vin după confortul unui hotel de lux. Ei caută simplitatea, liniștea, mâncarea autentică și poveștile spuse de gazde.
„Oamenii vor să stea într-o cameră curată, să mănânce mămăligă cu brânză, să doarmă în liniște. Gospodăriile care oferă aceste lucruri pot deveni pensiuni rurale autentice. Dar trebuie ajutate – prin instruire, prin sprijin logistic și prin promovare online”, adaugă Marina Omelcenco.
Tot mai multe familii din sate sunt interesate să-și transforme locuințele în spații de cazare. Unele oferă micul dejun, altele organizează plimbări cu căruța sau excursii la stupină ori în pădure.
Un festival sau un târg local are puterea de a pune un sat pe hartă. Astfel de evenimente adună nu doar comunitatea, ci și vizitatori din alte zone, jurnaliști, artiști, meșteșugari și iubitori de folclor. Un exemplu concret este Festivalul „La Vatra Satului”, organizat în satul Vasilcău, care va avea loc anul acesta pe 10 august. A devenit deja o tradiție și o veritabilă sărbătoare a culturii rurale.
„Prin astfel de evenimente, oamenii își recapătă mândria, iar turiștii descoperă ce înseamnă viața de la sat. Avem nevoie de mai multe inițiative de acest fel, care să implice întreaga comunitate – de la copii până la bătrâni”, spune Marina Omelcenco.
Un sat cu tineri activi este un sat cu viitor. Ei pot deveni ghizi locali, creatori de conținut pentru promovare online sau organizatori de activități pentru turiști.
„Unii tineri deja fac TikTok-uri despre satele lor, despre bunicile care țes, despre rețetele tradiționale. Acest lucru e valoros și trebuie încurajat. Ei pot deveni promotorii moderni ai turismului rural”, spune Marina Omelcenco.
De asemenea, implicarea ONG-urilor, a școlilor, a autorităților locale și a bibliotecilor este esențială în crearea unei rețele de inițiative turistice durabile.
Transformarea satelor din raionul Soroca în destinații turistice nu este un vis greu de atins. Este un drum posibil, care pornește din inima comunității. Avem tot ce ne trebuie – tradiție, natură, ospitalitate și dorința de a arăta lumii cine suntem. Trebuie doar să avem curajul să ne promovăm, să investim în ceea ce avem deja și să construim împreună o imagine turistică autentică și memorabilă.
„Turismul rural nu este doar o formă de dezvoltare economică. Este o formă de redescoperire a propriei identități. Este o șansă ca satul nostru să trăiască, să se mândrească, să fie vizitat și respectat”, a mai adăugat Marina Omelcenco.














