Covid-19: Mai puțină relaxare, mai multă responsabilitate

0
377

   Vă propunem deciziile adoptate de Comisia Naționala Extraordinară de Sănătate Publică, care…nu se discută, dar se îndeplinesc.

 

    Hotărârea nr. 15 din 12 iunie 2020 a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică

   În conformitate cu art. 58 din Legea nr. 10/2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice și Hotărârea nr. 10 din 15 mai 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică privind declararea stării de urgenta în sănătate publică, urmare a evoluției și tendinței situației epidemiologice a infecției COVID-19 în Republica Moldova, Comisia naționala extraordinară de sănătate publică,

 

HOTĂRĂŞTE:

 

  1. Se recomandă conducătorilor unităților bugetare din subordinea Guvernului:

1.1. organizarea muncii salariaților în cicluri periodice;

1.2. atragerea la serviciu doar a personalului strict necesar pentru asigurarea funcționalității unității, a cărui activitate necesită prezenta obligatorie la locul de muncă;

1.3. organizarea muncii la distantă pentru personalul, a cărui activitate nu necesită prezența obligatorie la locul de muncă;

1.4. dispunerea timpului de staționare pentru salariații care nu sunt în concedii anuale, concedii neplătite, nu sunt prezenți la locul de muncă și care nu pot asigura munca la distantă.

  1. Se recomandă autorităților publice independente și autorităților administrației publice locale de a organiza activitatea unității, conform recomandărilor de la punctul 1 din prezenta hotărâre.
  2. Se prelungește, până la 30 iunie 2020 inclusiv, sistarea activității taberelor de odihnă și întremare a sănătății copiilor din subordinea Ministerului Educației, Culturii şi Cercetării, cu respectarea măsurilor de prevenire a infecției COVID-19, cu posibilitatea de prelungire a termenului de interdicție în funcție de situația epidemiologică.
  3. Se prelungește până la 30 iunie 2020 inclusiv, sistarea activității Centrelor de reabilitare/recuperare, inclusiv balneosanatoriale, cu excepţia Centrului Republican de Reabilitare pentru Copii și Centrului Republican Experimental de Protezare Ortopedie și Reabilitare (servicii de intervenție timpurie și reabilitare medicală în ambulatoriu).
  4. Se reiterează interzicerea până la data de 30 iunie 2020 a aflării persoanelor:

5.1. în locurile publice (păduri, parcuri, alei, plaje etc.), în grupuri mai mari de 3 persoane. Respectarea distantei sociale/fizice de 1 (unu) metru rămâne a fi obligatorie, indiferent de numărul de persoane prezente în locurile publice;

5.2. în vârstă de peste 63 (șaizeci și trei) ani, în afara domiciliului și în spațiile publice fără necesitate stringentă;

5.3. pe terenuri de joacă, terenuri sportive, zone de agrement.

  1. Se recomandă persoanelor de orice vârstă, de a evita aflarea, fără necesitate stringentă, în spații închise (spații comerciale, spații de prestare a serviciilor, săli de sport şi fitness, clădiri administrative etc.), piețe comerciale, unitățile de alimentație publică, transportul public.
  1. Se solicită autorităților din domeniul, ordinii publice și securității naționale, apărării naționale să intensifice supravegherea respectării de către persoanele fizice şi juridice a măsurilor de prevenire și control a infecției COVID 19. Se recomandă autorităților administrației publice locale din mun. Chişinău și mun. Bălţi să introducă din data de 15 iunie 2020 un program special de activitate a transportul public.
  2. Se recomandă reprezentanților mass-media de a informa publicul despre necesitatea respectării stricte a măsurilor de prevenire și control a infecției COVID-19.
  3. Nerespectarea măsurilor de sănătate publică expuse în prezenta Hotărâre constituie pericol pentru sănătatea publică și va servi temei pentru tragere la răspundere contravențională și/sau penală a persoanelor vinovate.
  4. Prezenta Hotărâre intră în vigoare din momentul emiterii și se publică pe pagina oficială a Guvernului.

 

Președinte al Comisiei, Prim-ministru Ion CHICU

Vicepreședinte al Comisiei, ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale Viorica DUMBRĂVEANU

Secretar al Comisiei Nicolae FURTUNĂ


Articolul precedentMETEO: Căldură și ploi. Ploi și căldură
Articolul următorS.O.S. – Salvați Nistrul cât nu este prea târziu!
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.