Despre pericolul celor trei copaci uscați, de la Grădinița nr. 12 din municipiul Soroca, am scris acum două luni. Aceștia sunt uscați și pot pune în primejdie viața celor care trec prin preajmă. Problema cea mare este că aceștia se află în curtea și în preajma unei grădinițe. Deși în luna noiembrie 2021, Lilia Pilipețchi, primarul municipiului Soroca, ne-a relatat că arborii marcați de către Comisia Ministerului Mediului din curtea Grădiniței nr. 12 vor fi tăiați până la finele anului trecut, la începutul acestui an curtea Instituției de Educație Timpurie mai este un pericol pentru copii.
Acum câțiva ani pe teritoriul Grădiniței nr. 12 a căzut un arbore chiar peste terenul de joacă a grupei mici. Conducerea grădiniței a încercat prin mai multe metode să rezolve problema dată, însă toate eforturile nu au adus nici un folos. Alt arbore de la marginea teritoriul grădiniței este gata să cadă, dar tulpina sa se află pe teritoriu privat, și este riscul ca acesta să cadă peste terenul de joacă. Pe lângă faptul că acest arbore prezintă un pericol, administrația instituției de educație timpurie nu a primit deocamdată permisiunea proprietarului ca acesta să fie tăiat, chiar dacă de mult timp a încercat acest lucru.
Conducerea instituției s-a adresat după ajutor la Primărie, plângeri din cauza arborilor periculoși au fost depuse și de educatorii instituției. Părinții la fel sunt foarte îngrijorați de copacii care prezintă pericol pentru viața copiilor.
Am revenit azi cu un apel telefonic la directoarea Grădiniței nr. 12 și am aflat că problema a rămas încă nerezolvată. „Nimeni nu a venit nici măcar să se uite în curte. Nu a fost întreprinsă absolut nici o măsură ca să fie rezolvată problema”, ne spune Alesea Oțel.
Pentru a afla de ce acești arbori încă nu au fost defrișați, chiar dacă primăria a promis că va rezolva problema anul trecut, am apelat din nou la autoritățile publice locale. „Primăria nu a primit actele ce permit defrișarea arborilor pe teritoriul municipiului, iar cât privește copacii din preajmă, adică din ograda vecină, acolo este proprietate privată și primăria nu poate interveni. Imediat ce primăria va avea autorizația de defrișare se va soluționa problema în cauză” ne-a declarat Steliana Solovei, șefa serviciului de presă a primăriei municipiului Soroca.
Valeria Prisacari