Biblioteca Municipală „Mihail Sadoveanu” din Soroca lansează un proiect inedit pentru copiii pasionați de tehnologie: Clubul de Robotică. Destinat elevilor cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, acest program oferă o ocazie unicată de a descoperi universul fascinant al roboticii și programării, într-un mediu educativ, dar totodată distractiv.
Participanții vor avea posibilitatea să se implice activ în activități interactive care includ programare, construcția de roboți și dezvoltarea gândirii logice. Prin acest club, copiii vor avea acces la resurse moderne și vor lucra împreună pentru a dezvolta proiecte inovatoare, menite să le stimuleze creativitatea și curiozitatea.
Unul dintre cele mai atractive aspecte ale acestui program este că este complet gratuit. Biblioteca oferă toate materialele necesare, asigurând un mediu accesibil pentru toți copiii interesați să învețe despre robotică și tehnologie.
„Proiectul internațional inițiat de România a fost lansat în 2017 și a ajuns anul trecut și în Republica Moldova, implicând mai multe biblioteci. Anul acesta, am decis și noi să ne alăturăm acestui program valoros, desfășurat pe o perioadă de doi ani. Pe parcursul primului an, participanții vor avea întâlniri de 2-3 ori pe săptămână, cu o durată de până la două ore fiecare. Iar cei care vor finaliza acest prim an de activitate vor beneficia, în al doilea an, de dotarea bibliotecii cu roboți programabili, pe care îi vor putea utiliza și testa în diverse activități educative”, ne-a spus Viorica Gaja, director la Biblioteca Municipală „Mihail Sadoveanu”.
Clubul de Robotică se va desfășura pe parcursul a doi ani, timp în care copiii vor avea ocazia să aprofundeze noțiuni esențiale și să-și dezvolte abilități practice esențiale pentru viitor. Întrunirile vor avea loc la Biblioteca Municipală „Mihail Sadoveanu” din Soroca.
Doritorii sunt invitați să se înscrie până pe 21 martie 2025. Cei interesați pot solicita mai multe informații prin email la m.sadoveanu.soroca@gmail.com sau la numărul de telefon 0230 23069.