Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat astăzi o sentință în care președintele organizației teritoriale „Șor” din Soroca a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis, fiind găsit vinovat de acceptarea finanțării ilegale a partidului din partea unui grup criminal organizat.
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, inculpatul din Soroca a fost privat pentru patru ani de dreptul de a activa în domeniul organizării contabile și financiare în cadrul partidelor politice și de a fi membru al unei formațiuni.
Instanța a dispus și confiscarea sumelor obținute ilegal. Potrivit deciziei, de la președintele organizației teritoriale Soroca urmează a fi ridicată suma de aproximativ 9,7 milioane de lei, bani proveniți din finanțări neconforme.
În timpul procesului, Procuratura Anticorupție a prezentat probele acumulate în colaborare cu Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate. Acestea arată că, între iulie și octombrie 2022, inculpatul a acceptat cu bună știință finanțări ilegale în valoare totală de peste 9 milioane de lei. Banii au fost utilizați pentru achitarea protestelor organizate de partid și pentru plata salariilor „în plic” membrilor oficiilor teritoriale.
Deși probele au fost considerate concludente de către instanță, inculpatul și-a negat vina pe tot parcursul procesului. Mai mult, pentru că nu s-a prezentat la pronunțarea sentinței, măsura preventivă de obligare de a nu părăsi țara a fost înlocuită cu arest preventiv, acesta fiind dat în urmărire.
Cazul de la Soroca reprezintă unul dintre cele mai dure verdicturi aplicate în dosarele legate de finanțarea ilegală a partidelor politice. Sentința evidențiază consecințele grave ale implicării în mecanisme ilegale de finanțare și confirmă că autoritățile intensifică acțiunile împotriva corupției și a finanțării netransparente în politica moldovenească.














