Adesea sorocenii sunt revoltați că la poalele Lumânării recunoștinței, în Defileul Bechir, care este și monument al naturii ocrotit de stat, persoane necunoscute aruncă deșeuri de tot felul. Și nu e vorba doar că se aruncă unde și unde câte un ambalaj, ci saci întregi cu recipiente din plastic și tot felul de lucruri.
O secvență video filmată de Ludmila Marjinean, voluntară și activist civic din Soroca, face lumină asupra unuia dintre aceste cazuri. Ea l-a filmat pe măturătorul care face curățenie pe treptele care duc la Lumânarea Recunoștinței, în timp ce aruncă sacii cu gunoi în defileu. Anterior, în partea de jos a complexului, erau tomberoane pentru colectarea gunoiului, dar mai apoi au fost evacuate de autorități.
Am cerut opinia lui Nicolae Bulat și Grigore Bucataru, pe care i-a pomenit în discuție măturătorul.
Nicolae Bulat, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie din Soroca:
Acolo jos din câte știu Consiliul Raional amenajează teritoriul, va fi un WC și posibil tomberoane. Dar sus acolo sunt șase pubele din astea pentru evacuarea gunoiului și cel care are grijă de curățenie acolo trebuie să-l ducă anume în ele. Jos este monument al naturii și este o porcărie să arunci acolo gunoiul.
Grigore Bucataru, șeful Secției Cultură și Turism Soroca:
Tomberoanele sunt sus, noi jos le-am spus în nici un caz să nu arunce mizeria. Acolo nu este teritoriul nostru și nu putem pune jos la scări pubele pentru gunoi. În fiecare dimineață măturătorul trebuie să facă o plimbare în sus pe scări, să măture și să adune mizeria într-un săcușor și să o ducă sus. Ceea ce spune el, că are indicație de la mine, este o prostie.