Cine riscă să se îmbolnăvească de cancer mamar și care simptome trebuie să vă pună în gardă

0
334

Perioada 1-30 octombrie este Luna conștientizării cancerului de sân

Factorii de risc în cazul cancerului mamar pot fi hormonali, de mediu, genetici, de stil de viață. Asta nu înseamnă totuși că persoanele care nu au niciun factor de risc nu pot dezvolta boala.

GRUPELE DE RISC: Femeile necăsătorite, sau care se căsătoresc târziu; Femeile care nu au născut; Femeile care nu au alăptat copilul; Femeile cu climax târziu; Femeile cu mastopatii. tumori benigne, traume, inflamații. Factorii de risc în dependență de vârstă: Până la 35 de ani – majorarea glandei tiroide; mensis tardiv (după 16 ani); sarcini și nașteri târzii (după 25 de ani); cancer mamar la rudele apropiate; hiperplazia glandei mamare; Vârsta 35-45 de ani — mensis prematur (până la 12 ani); dismenoree; dereglări sexuale (iregulat, lipsa orgasmului, frigiditate); dereglarea reproductivă; sterilitate primară şi secundară; procese canceroase ale anexelor uterului; hiperplazia cronică; hiperplazia dishormonală a glandei mamare; Vârsta de 50-59 de ani — boala hipertonică (durata de 10 ani şi mai mult); obezitate gr. III (5 ani şi mai mult); ateroscleroza; diabetul zaharat; menopauză tardivă; fibromiomul uterului; cancerul organelor genitale în anamneză familială; După 60 de ani — îmbinarea menstruaţiei premature (12 ani) cu terminarea ei tardive (după 50 de ani); naşterile primare târzii şi ultimele de asemenea târzii; lipsa vieţii sexuale (10 ani) în perioada reproductivă; îmbinarea obezităţii şi hipertoniei, aterosclerozei şi diabetului zaharat; tumorile maligne ale organelor genitale, a intestinului gros în anamneză familială.

SIMPTOME: Cea mai frecventă manifestare a cancerului de sân este apariția unui nodul, adică a unei mase nedureroase, solide, cu margini neregulate. Cel mai probabil, o asemenea formațiune poate fi de natură canceroasă. Dar acest lucru nu înseamnă că formațiunile moi, nedureroase, rotunjite nu pot fi de natură canceroasă. Numai investigațiile recomandate de medicul oncolog pot spune ce fel de leziune este. Dezvoltarea nodulului mamar nu este singurul simptom, mai sunt și altele: umflarea parțială sau totală a întregului sân, chiar și în lipsa unui nodul; modificări în mărimea, forma sau aspectul sânului; modificări la nivelul pielii de pe sân (aspect de „coajă de portocală”); retracția mameloanelor; dureri la nivelul sânilor sau mameloanelor; scurgeri mamelonare; roșeață, cruste, striații, îngroșarea mameloanelor sau a pielii de pe sân; existența unui/ unor noduli în zona subrațului; disconfort care persistă la nivelul sânului.

Este indicat ca atunci când este identificată o modificare inexplicabilă la nivelul sinului, mai ales dacă acestea apar unilateral, să fie solicitată părerea medicului oncolog. Dacă este cazul, acesta va recomanda investigații suplimentare. Cancerul mamar nu este dureros, dar nu trebuie așteptată apariția durerii pentru a consulta medicul. Există numeroase femei care descoperă înainte de ciclu că sânii lor sunt plini de noduli sau că unele excrescențe mamare sunt dureroase.

Angela RUSNAC, medic-oncolog la Spitalul raional din Soroca

 


Articolul precedentCu ce să ungi talpa fierului de călcat pentru a funcționa mai mult timp
Articolul următorExercițiile fizice care previn cancerul dacă sunt practicate doar cinci minute pe zi
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.