Cinci soroceni, cu vârste cuprinse între 34 și 69 de ani, au fost trimiși în judecată pentru coruperea alegătorilor. aceștia riscă amendă de până la 57.500 lei sau închisoare de până la 5 ani.

0
797

Procurorii din Soroca au trimis în judecată cinci învinuiți pentru coruperea alegătorilor ca să voteze în toamna lui 2024 un anumit candidat prezidențial și să voteze „NU” la referendumul privind aderarea Moldovei la Uniunea Europeană, scrie procuratura.md

  În acest scop infracțional, învinuiții din Soroca cu vârste cuprinse între 34 și 69 de ani, au început din luna septembrie a aceluiași an să colecteze de la persoane datele acestora din buletinul de identitate, totodată convingând-le să voteze „așa cum le cerea partidul.” – Totul pentru ca în baza acelor date să le deschidă conturi bancare prin aplicația mobilă „PSB” a băncii „Промсвязьбанк” din Rusia, astfel încât persoanele să primească bani pentru ca să voteze în baza preferințelor simpatizanților a trei partide care formaseră un bloc electoral (la inițiativa liderului unui partid declarat neconstituțional). 

Așadar, potrivit procurorilor din Soroca, într-unul din cazuri, în acest scop pe contul unui bărbat i-au fost transferate 2500 ruble rusești. Totuși, acesta și alte persoane cărora le-a fost instalată în telefon aplicația bancară au șters-o din listă, după ce au aflat de la știri despre faptul că autoritățile de drept au pornit urmărirea penală pe așa cazuri. 

Prin urmare, după cercetarea tuturor probelor, procurorii au trimis Judecătoriei Soroca dosarele penale ale învinuiților spre examinare în fond. Potrivit Codului penal, făptuitorii riscă să fie pedepsiți cu amendă de până la 57.500 lei sau închisoare de până la 5 ani.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.


Articolul precedentFotbalul din Soroca: o istorie într-un declin alarmant
Articolul următorPRECIZARE: Femeia din Șeptelici nu a fost incendiată de soțul ei, iar informațiile apărute în presă sunt greșite
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.