Cetatea Soroca asaltată de vizitatori în luna mai

0
60

În luna mai cetatea devine neîncăpătoare pentru numărul mare de turişti şi vizitatori, care trec prin zonă, în special, în zilele de odihnă, pentru a vizita fortăreaţa. Potrivit ghidului, Nicolae Bulat, graficul angajaţilor este unul foarte încărcat în această perioadă.

Odată cu încheierea anului de învăţământ, cetatea este vizitată de mai mulţi tineri şi elevi din toate colţurile republicii. Mulţi din aceştia nu au văzut niciodată renumitul obiectiv turistic de la nordul ţării, în timp ce alţii, admiră cetatea pentru a doua sau a treia oară, însă după renovare.

Fluxul de vizitatori a crescut simţitor spre sfârşitul acestei luni, însă ghidul cetăţii, Nicolae Bulat, spune că reuşeşte să îi facă faţă şi speră ca în viitor, această situaţie să fie rezolvată, prin crearea unui grafic anual al potenţialelor vizite la Cetatea Soroca.

Vă informăm, că preţul de intrare în cetate este de 3 lei pentru copii, şi de 5 lei pentru maturi. Cetatea este deschisă pentru vizitatori între orele 09.00 – 18.00.

Doina Alexei


Articolul precedentSeghei CRUDU: „Am demonstrat că, CU CHELTUIELI MICI PUTEM FACE LUCRURI MARI”
Articolul următorFurt la Şolcani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.