Aici se află o peşteră artificială, în care, după ce te urci pe nişte trepte scobite în păretele vertical al stâncei, cam la cinci metri înălţime, cu oarecare anevoinţă, poţi intra în interiorul peşterei în care se pot distinge următoarele: întâi — anticamera, având cam trei metri lăţime şi lungime şi înălţime, care a servit — cine ştie când — unui pustnic, drept casă de rugăciune, căci pe păretele dinspre Răsărit se mai văd urmele unor icoane: Domnul Hristos, Maica Domnului şi Sf. Nicolae, foarte sălbatec stricate, — prin miile de iscălituri ale celor rău crescuţi, cari vor să se veşnicească prin a pângări ce e mai vrednic de cinstit şi de păstrat.
A doua încăpere a peşterei — despărţită printr’o uşă, este o cameră de locuit şi de proviziuni cu bănci, paturi de şezut ziua şi de dormit noaptea. Încăperea a doua este aproape egală în formă şi mărime cu prima încăpere, amândouă având câte o ferestrue. Moşia oraşului Soroca, cu a mahalalei Zastânca au aparţinut, din cele mai vechi vremuri, vechei familii moldoveneşti numită Cerchez, despre care se va scrie într’un studiu special. Această moşie numită mai sus a fost cumpărată de către Polcovnicul Alexandru Nicolae Cerchez şi Ana Vasilieva Beclemiseva de la Dvoreanul (boer de neam) «Costache Cerchez, după cum dovedesc două acte de cumpărătură întărite de către Tribunalul Oblastiei Basarabene; primul act cu Nr. 204 din 4 Noiembrie 1839 şi al doilea act cu Nr. 18 din 23 Ianuarie 1842. Pentru cumpărătura făcută cu actul I s’a plătit 25.650 ruble, iar pentru cumpărătura făcută cu al doilea act s’a plătit 35.000 ruble.
În puterea unui Ucaz împărătesc administraţia oraşului Soroca a cumpărat amândouă proprietăţile, adică a oraşului şi a mahalalei Zastânca, de la boerii Cerchez, cu suma de 100.000 ruble. Actul a fost întărit de către Tribunalul civil al Oblastiei Basarabene. Plata s’a făcut din haznaua statului. Cumpărătura pare a se fi făcut prin anul 1864, iar la 1874 oraşul a intrat în deplină stăpânire a moşiilor cumpărate. În primul an al cumpărării moşiile au fost date în seama şi privegherea Ratuşului (a cârmuirii) orăşeneşti. A treia parte din bani a rămas fără restituire, iar 66 666 ruble au trebuit să fie achitate de către Ratuşa (stăpânirea) oraşului, care în curgere de 10 ani s’a plătit din venitul crâşmelor. Intrarea în deplină stăpânire s’a făcut din Decembrie 1874. Stema sau marca oraşului Soroca este figura externă a cetăţei.
Planul oraşului Soroca prin înalt Ordin a fost întărit Ia 1846. Pământ lucrativ şi de imaş Soroca posedă 1196 de destine şi 860 stânjeni pătraţi. Pământ bisericesc 49 1/2 desetine. Oraşul propriu zis Soroca, împreună cu mahalaua Zastânca, sunt situate pe o suprafaţă de 208 desetine şi 2100 stânjeni pătraţi, iar viile şi livezile de pomi roditori ocupă o suprafaţă totală de 276 desetine şi 800 stânjeni pătraţi.
Petomna (pepiniera) de pomi roditori arendată pe un termen de… ani unei asociaţii jidoveşti „Eco”, ocupă 20 desetine. „Bulivarul”, grădina publică centrală, are o desetină şi 1284 stânjeni pătraţi.
Melete Răuțu, “Cetatea cu monografia oraşului Soroca”, Oradea, 1932
* în text este păstrată ortografia originalului, continuare în ediţia viitoare.
