Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul. Asemeni lui Grigore Vieru, am avut această dorință încă de mic copil. Fiind pasionată de istorie, am tot citit despre istoria românilor, proveniența limbii române și a graiului moldovenesc, despre cultura și obiceiurile noastre și mă tot gândeam cum e să trăiești dincolo de Prut. Mă tot gândesc, de ce unii încearcă să ne mai divizeze, să ne schimbe? Or, să recunoaștem că „Suntem români și punctum”, vorba lui Mihai Eminescu. Să recunoaștem că avem un Ștefan cel Mare, că avem un Alexandru Ioan Cuza, un Constantin Stere, un Eminescu, o Stela Popescu, o Doină și un Ion Aldea-Teodorovici și alții. Prin toți acești oameni, și nu numai, ne identificăm ca popor, simțim că aparținem aceluiași teritoriu și aceleiași limbi. Abia la 21 de ani am reușit să trec Prutul pentru prima dată. Atunci am văzut în realitate o parte din frumusețile Bucovinei, apoi fosta capitală a Moldovei, Iașiul. Să-l simt pe Mihai Eminescu în mireasma florilor de tei din Parcul Copou a fost un vis împlinit. Acum trec hotarul destul de des, pentru că acolo îmi fac studiile. Mi-aș dori să-l trec fără cozi interminabile la vamă.
Îmi doresc reîntregirea țării, îmi doresc ca efortul de acum 100 de ani a Sfatului Țării, în frunte cu basarabenii Ion Inculeț, Constantin Stere și Pantelimon Halippa, să fie răsplătit în Anul Centenar.Alina Baran, masterandă
