Cele mai multe cazuri de contravenţie în 2018 – în domeniul circulaţiei rutiere

0
18

Cele mai multe cazuri de contravenţie constatate anul trecut îl reprezintă încălcările în domeniul circulaţiei rutiere – 63%, fiind în creştere cu 7% faţă de anul 2017, relatează Mesager.

În total, pe parcursul anului trecut au fost constatate 265 de mii de cazuri de contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea vitezei de circulaţie, urmate de nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră şi de acordare a priorităţii de trecere, încălcarea regulilor de înmatriculare sau de înregistrare de stat, de revizie tehnică a vehiculelor. În acelaşi timp, sancţiuni cu privare de anumite drepturi au fost aplicate pentru părăsirea locului în care s-a produs accidentul rutier, iar în 41 de cazuri s-a aplicat arestul contravenţional. Pentru conducerea vehiculului în stare de ebrietate au fost trase la răspundere 1000 de persoane comparativ cu 1,4 mii persoane în anul 2017, comunică Biroul Naţional de Statistică.


Articolul precedentCumpărătorii, nemulţumiţi de preţurile majorate
Articolul următorONU: Moldova merită vizitată de turişti. Ce li se recomandă celor care vor să ajungă în ţara noastră
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.