Cele mai bune fanfare premiate la Festivalul-concurs naţional ”Fanfara argintie”

0
219

Ieri a avut loc Festivalul-concurs naţional ”Fanfara argintie”, ediţia a XV-a, la care au participat 14 orchestre de fanfară din țară, inclusiv din România și Ucraina. În urma evaluării participanților, s-a hotărât ca premiul mare să fie oferit Fanfarei Palatului de Cultură din Soroca.

Astfel, primul loc i-a revenit Fanfarei Institutului de Arte din orașul Tiraspol, fiind urmată de Fanfara „V. Luchianov” din satul Zaim, raionul Căuşeni, care s-a învrednicit cu locul II, iar Fanfara UTA Găgăuzia din orașul Comrat și Fanfara „ Trompetele argintii”, Casa Raională de Cultură (CRC) Drochia, au luat al III-a loc.





Premii speciale au primit Fanfara „Dumbrava” din satul Vertiujeni, raionul Floreşti și Fanfara „Dumbrava” CRC din Şoldăneşti. De asemenea, au luat mențiuni Fanfara din s. Măgdăceşti, raionul Criuleni, Fanfara „A. Suruceanu”, CRC Orhei, Fanfara din CRC Sângerei și Fanfara din CRC Leova.

Din componența juriului au făcut parte Diana Dicusarî, Director general al Centrului Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, Oleg Volontir, Director artistic al  CNCPPCI, Vasile Ciobanu, profesor universitar, artist al Teatrului de Operă și Balet “Maria Bieșu” din Chişinău, Ghenadie Tutunaru, specialist principal al CNCPPCI, Nicolae Selivestr, șeful Catedrei instrumente aerofone a Colegiului de Arte „N. Botgros” din  mun. Soroca, Grigore Bucataru, șeful Secţiei Cultură şi Turism Soroca, președintele juriului fiind Ion Talpă, șeful  Catedrei instrumente aerofone şi percuţie a Colegiului muzical „Ştefan Neaga” din Chişinău.

Menționăm că, în prima zi a Festivalului-concurs, la 9 iunie, mai multe orchestre au evoluat în cartierele din municipiul Soroca, iar la 10 iunie, evenimentul a startat cu o paradă a fanfarelor, după care s-a desfășurat concursul propriu-zis. La deschiderea evenimentului au fost prezenți ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, consulul general al României în Bălți, Mihail Baciu, reprezentanți ai administrației publice locale, care au venit cu un cuvânt de salut și au urat succes tuturor participanților la concurs.

Citește și: (GALERIE VIDEO/FOTO) Parada fanfarelor la Soroca, în imagini

Concomitent, în municipiul Soroca a avut loc prima ediție a iarmarocului Produs de Soroca, unde circa 50 agenți economici și meșteri populari și-au prezentat lucrările, produsele și mărfurile în centrul municipiului. Evenimentul are drept scop promovarea produselor și serviciilor din raionul Soroca și famialiarizarea cetățenilor cu agenții economici și produsele locale.

Citește și: (FOTO) Prima expoziție-târg a produselor și serviciilor din raionul Soroca se desfășoară astăzi

Mai multe fotografii, găsiți în ediția de vineri a ziarului „Observatorul de Nord”.

 


Articolul precedentCENTENAR: M-am îndrăgostit din prima zi de România!
Articolul următorMandatul lui Năstase ori Dărâmarea sistemului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.