“Cel mai bun în meserie”: Viitorii frizeri şi-au etalat lucrările (FOTO)

0
120

Recent, Şcoala Profesională din Soroca a desemnat elevii cu cele mai bune performanţe, în cadrul concursului anual “Cel mai bun în meserie”.

În cadrul concursului participanţii, elevii şcolii care studiază diverse meserii, trec prin câteva etape de evaluare:  pretestarea – etapă în care sunt antrenaţi toţi elevii; etapa teoretică – în care ajung elevii cu cel mai mare punctaj la prima probă, conform baremului de  apreciere; la final, concurenţii trec şi proba practică, în care trebuie să demonstreze competenţele profesionale învăţate în procesul de studiu. Învingători sunt desemnaţi concurenţii care acumulează la final cel mai mare punctaj.

Tradiţional, au participatşi elevii de la specialitatea “Frizer”, o meserie în care sunt apreciate atât cunoştinţele teoretice, cât şi dibăcia, creativitatea şi fantezia. De aceste calităţi au dat dovadă viitoarele frizeriţe, participantele în concurs, care au ajuns la etapa a doua – proba practică. Concurentele au prezentat câte o coafură, în care au depus toate cunoştinţele, dar şi suflet.

Vedeţi în continuare o GALERIE a lucrărilor, realizate în cadrul probei practice.

În urma tuturor etapelor, conform punctajului acumulat, titlul de “Cel mai bun în meserie” printre viitorii frizeri au devenit: Mihaela Samciuc, gr. 15 şi Marina Eşanu, gr. 142.

În cadrul ceremoniei de premiere, învingătorii au primit premii, totodată  participanţii au fost menţionaţi cu diploma şi menţiuni.

Scopul concursului este promovarea ideilor de competiţie şi performanţă a studiului la disciplinele de specialitate; stimularea perfecţionării calificării profesionale, sporirii competenţelor profesionale ale viitorilor absolvenți; dezvoltarea capacităţilor şi talentelor deosebite în vederea constituirii şi dezvoltării forţelor de muncă competitive pe piaţa muncii din ţară.

Citeşte şi articolul: Cine e „Cel mai bun în meserie?”


Articolul precedentCe înseamnă Postul Mare al Paştelui?
Articolul următorFotografia Zilei – “Poate măturăm și gunoiul din jur”?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.