CEC a dat startul înregistrării blocurilor electorale. Partidele pot depune dosarele de astăzi

0
107

Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță că, începând cu data de 20 iunie, partidele politice interesate pot depune documentele necesare pentru înregistrarea blocurilor electorale în vederea alegerilor parlamentare din 28 septembrie, comunică moldpres.md

Potrivit CEC, a fost deja publicat în Monitorul Oficial a Regulamentului privind particularitățile constituirii și înregistrării blocurilor electorale, aprobat prin hotărârea CEC nr. 3529/2025.

Astfel, blocurile electorale pot fi constituite de două sau mai multe partide politice legal înregistrate la Agenția Servicii Publice, cu condiția ca acestea să nu fie supuse restricțiilor prevăzute de legea privind partidele politice.

Documentele pot fi depuse la sediul CEC, de luni până vineri, între orele 9:00 și 16:00, până pe 13 august 2025.


Articolul precedentHoroscopul zilei de 20 iunie 2025. Săgetătorii sunt mai pașnici. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Articolul următorCurs valutar, 20-22 iunie 2025: moneda unică crește cu trei bani, iar dolarul se scumpește cu cinci bani
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.