Alegerile prezidențiale și referendumul de duminică au fost și mai sunt comentate de la opincă la vlădică. Unii jubilează, alții regretă, iar majoritatea își pun speranța pe scrutinul din 3 noiembrie, chiar dacă au așteptări diferite. Și deputații de Soroca, Alla Pilipețcaia și Ion Babici au venit cu mesaje pentru alegătorii lor, postându-le pe rețelele de socializare.
“Dragi prieteni, Vă mulțumim din suflet pentru votul vostru la referendumul din 20 octombrie! Mobilizarea diasporei a fost un exemplu de unitate și determinare. Au vrut să ne fure viitorul european, dar Moldova a rezistat! Cumpărarea voturilor transformă alegătorul din cetățean în consumator, iar democrația într-un spectacol în care adevărul este mereu de vânzare” a postat la rândul său parlamentarul Ion Babici.
Amintim că la alegerile prezidențiale, după numărarea a 100% din buletinele de vot în raionul Soroca, s-a constatat, conform datelor preliminare, că oamenii au acordat 12888 voturi (37.76%) pentru Alexandr Stoianoglo și (10030) voturi (29.39%) pentru Maia Sandu. În total în raionul Soroca au votat 34127 de cetățeni.
Următorii clasați sunt: Renato Usatîi 15.69% (5355 voturi), Vasile Tarlev 6.20% (2117 voturi), Irina Vlah 4.17% (1424 voturi), Ion Chicu 1.89% (644 voturi), Victoria Furtună 1.47% (501 voturi), Octavian Țîcu 1.42% (484 voturi), Natalia Morari 0.85% (289 voturi), Andrei Năstase 0.68% (232 voturi) și Tudor Ulianovschi 0.48% (163 voturi).