Din acest an, localităţile din Republica Moldova primesc bani pentru drumuri în funcţie de numărul locuitorilor, puţin peste o sută de mii de lei la mia de persoane. Proiectul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor nu rezolvă toate problemele ce ţin de drumurile din localităţi, dar permit ca primarii şi consilierii locali să aleagă ce bani să fie alocaţi şi pentru care sectoare.
Cei mai mulţi bani pentru drumuri în raionul Soroca, conform numărului de locuitori, îi va primi comuna Rubleniţa. “Este foarte binevenită procedura care s-a pornit anul acesta — să dea bani după numărul de locuitori ai comunităţii, consideră Vitalie Muntean, primarul comunei Rubleniţa. Satul nostru este cea mai mare localitate din raionul Soroca, avem de cheltuit 424 de mii de lei la drumuri. În total în comuna noastră sunt 30 de kilometri de drum, în Rubleniţa şi Rubleniţa Nouă, luate împreună. Sunt foarte multe neajunsuri, dar sperăm că dacă aceste sume vor fi alocate și în anii următori, noi vom putea să aducem la bune condiţii drumurile noastre, ca oamenii să se poată deplasa normal şi să nu ne fie straşnic să ieşim din casă”. Deşi drumul central din satul Rubleniţa este unul dintre cele mai bune din republică, graţie reconstrucţiei acestuia cu dolarii Guvernului Statelor Unite ale Americii, căile secundare aşteaptă şi ele să le vină rândul la… leii din Fondul Rutier. “Sunt şi bune, dar și mai puţin bune, ne caracterizează drumurile din satul său Vasile Manea. Cu trasa suntem mulţumiţi 100 de procente, trotuarele le-au făcut “ot duşî”, dar restul, încoace, sunt de când am pus noi, oamenii, câte oleacă cândva, când lucram şofer. Atunci aveam putere şi puneam câte o maşină de prundiş. Dar acum s-a mai fărâmat, este greu”, zice bărbatul. În luna iulie urmează să fie petrecute achiziţiile publice pentru lucrările de reparaţie a sectoarelor de drum din comună.
Satul Şeptelici este aşezat la vreo 9 kilometri de Rubleniţa, cu toate acestea, localitatea nu a avut acelaşi noroc să-i fie reparat drumul central. În schimb, la Şeptelici s-a păstrat caldarâmul de odinioară, pe care autorităţile vor să-l restabilească. Cât este de vechi nu am putut afla, unii spun că-i de pe timpul românilor, alţii că are mai mult de un secol. “Nu mai ţin minte de când sunt aceste drumuri, dar sunt de ani mulţi tare şi ţine, ne spune mătuşa Elena Cepurneac. Pe unde s-au mai rupt, dar ţin încă bine. Feciorul meu lucrează cu alt lucru prin sat şi mi-a spus că satul nostru încă-i bun, faţă de alte sate. Acolo sunt drumuri încă mai rele. Aş vrea să facă asfalt, ca să-mi vie copiii, să nu spună că nu mă duc la mama că drumul este rău”. Primăriţa satului ne spune că este mulţumită de alocarea banilor pentru primării după numărul de locuitori şi crede că se va descurca cu gestionarea celor peste 115 mii lei din Fondul Rutier. “Cu banii care sunt repartizaţi pentru drumuri o să mă axez pe porţiunile de drum cu caldarâm din centrul satului, care sunt în stare avariată şi s-au format vreo 5-6 gropi, ne-a declarat Victoria Andriuţă, primăriţa satului Şeptelici. Sper să ajungă, dacă nu, vom apela iarăşi la populaţie, vreau să menţionez că locuitorii satului Şeptelici sunt foarte receptivi şi săritori la nevoie şi sper că împreună cu dumnealor vom reuşi multe”.
În total pentru drumurile din intravilanul localităţilor din raionul Soroca alocaţiile pentru anul 2017 sunt în sumă de 10 milioane lei.
Această rubrică este realizată cu suportul financiar al Ambasadei Finlandei la București. Responsabilitatea pentru conținutul materialelor publicate aparține autorului și nu neapărat reflectă poziția Ambasadei.