La ieşirea din Chişinău spre Soroca, într-un loc foarte vizibil şi aglomerat, am văzut zilele acestea un placat mare colorat, care spune trecătorilor că el, preşedintele Igor Dodon, şi-a îndeplinit cutare şi cutare promisiuni făcute electoratului. Ce-i drept, numărul lor (promisiunilor) este destul de limitat — despre nişte produse agricole livrate ruşilor sau despre cât de bine o duc gastarbaiterii moldoveni în Federaţia Rusă după înscăunarea lui Dodon, dar nu aceasta contează. Contează gestul ca atare, or, veniţi din totalitarism, o bună parte din cetăţeni nu se pot dezbăiera de atavismele trecutului şi cred în continuare în poveşti cu zmei. Deprinşi să fie duşi cu bombonica — ba că vor trăi în comunism când “fiecare va primi după necesitate, dar nu după munca depusă”, ba că foarte curând fiecare om, începând cu cei care muncesc în sudoarea frunţii şi terminând cu vagabonzii, vor avea case sau apartamente gratis, iar câinii vor îmbla pe stradă cu colaci în coadă, multă lume preferă să fie dusă de nas şi fraierită în cel mai josnic mod.
Nu ştiu, sincer, de ce mai există lume care nu doreşte să pună mintea în mişcare şi să înţeleagă că rezolvarea oricărei probleme (promisiune) nu poate avea un caracter sporadic şi preferenţial — vorba ceea, ori avem relaţii economice stabile cu Rusia şi cu alţi parteneri de dezvoltare, ori ne facem morţi în popuşoi şi nu vedem cum zeci şi sute de tone de fructe moldoveneşti sunt strivite de şenilele tractoarelor ruseşti fără nici un fel de milă. Despre cât de bine o duc moldovenii în ţara lui Putin mai bine nu dezvoltăm subiectul, fiindcă una este să delirezi şi alta este să fii în pielea celui care a lăsat casă şi masă şi a plecat să slujească mojicul îmbogăţit peste noapte… Nu înţeleg, sincer, de ce mai există lume care nu înţelege că Republica Moldova este o ţară parlamentară, în care preşedintele (chiar dacă acesta se numeşte Igor Dodon) are posibilităţi limitate în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor globale. Iar dacă Dodon a reuşit să facă câte ceva, aceasta nu înseamnă că ţarul ne pune pe toţi în sân şi că Moscova a început să creadă lacrimilor Chişinăului. Pe naiba, ursul îşi schimbă câteodată blana, dar năravul niciodată. Au nu cumva ruşii au promis că au respectat, respectă şi vor respecta integritatea teritorială a Republicii Moldova, iar în realitate “fac coarne” separatiştilor din stânga Nistrului?
Nu ştiu, sincer, de ce mai există lume care nu doreşte să pună mintea în mişcare şi să înţeleagă că rezolvarea oricărei probleme (promisiune) nu poate avea un caracter sporadic şi preferenţial — vorba ceea, ori avem relaţii economice stabile cu Rusia şi cu alţi parteneri de dezvoltare, ori ne facem morţi în popuşoi şi nu vedem cum zeci şi sute de tone de fructe moldoveneşti sunt strivite de şenilele tractoarelor ruseşti fără nici un fel de milă.
Sau, ce trebuie să crezi despre un preşedinte care nu ştie exact din ce bani a fost reparată şi reutilată reşedinţa sa de la Condriţa şi este gata şi în continuare să bage mâna adânc în buzunare pentru a reface ceea ce alţi 3-4 preşedinţi n-au fost în stare. Cine şi de ce este gata să repare, de exemplu, preşedinţia Republicii Moldova fără a lua măcar un bănuţ din visteria statului şi nu doreşte să aloce aceşti bani pentru reparaţia drumurilor sau grădiniţelor de copii, cum au făcut-o SUA şi România? De ce, mă rog, Turcia (bunăoară) a devenit peste noapte cea mai filantroapă ţară când vine vorba despre Chişinău şi aşa, hodoronc-tronc, a decis să ne fericească? Cunoaşte cineva răspunsul la aceste întrebări? Cunoaşte cineva răspuns la întrebarea de unde are primarul de la Orhei Ilan Shor atâta grămadă de bani pentru a transforma această urbe într-un Eldorado în care oamenii nu mai pot de “haraşo” şi sunt gata să-şi dea şi viaţa pentru primarul lor… condamnat, printre altele, la ani grei de puşcărie? Au nu cumva şi Şhor este (ar trebui!) să fie un biet primar ca atâţia alţii şi să îndeplinească deciziile consiliului municipal? Că, la urma urmei, nu suntem cu toţii nebuni ca să credem că cei de la Orhei au prins în lacul murdar de la marginea oraşului peştişorul de aur şi “îl mulg” cu nemiluita…
În fine, până când lumea se va dezmeteci şi va înţelege care este costul real al promisiunilor făcute de Dodon, Shor şi alţii ca dânșii, RM va continua să rămână doar Cenuşăreasă Europei, dar şi ţara cu cei mai mulţi fraieri pe kilometru pătrat…
