Cartea „Coborând în Sus” – urcușul scriitorului drochian Vladimir Mânăscurtă

0
2769

Născut în Drochia, Vladimir Mânăscurtă a crescut într-o familie care aprecia poveștile de tot felul. Fiind mic, visa să ajungă pe marele ecrane în calitate de actor și regizor. Acum, Vladimir este un autor publicat și premiat atât în ​​Republica Moldova, cât și în România. 

Autorul, mai este cunoscut ca finalist al emisiunii „Moldova Are Talent” și semifinalist al emisiunii „Românii Au Talent”. Are o pasiune aparte pentru pictură, a și absolvit școala de arte. Preferă să colecționeze timbre, bani, dar mai are și alte multe hobby-uri.

„Dragostea mea pentru literatură a apărut înainte de pasiunea mea către muzică. Posibil dacă participarea la show-urile de talente ar fi fost mai devreme în viața mea, asta putea lua o întorsătură diferită. La un moment dat, am înțeles că nu am acel entuziasm pentru a crea muzică, cu toate că aveam scrise multe poezii și chiar mă gândeam că aș vrea să-mi încerc puterile în cântece”, ne povestește autorul Vladimir Mânăscurtă.

Prima carte publicată în 2014, a fost „Cheia Universului”. Deși autorul întâlnise careva dificultăți cu titlul, nu a îndrăznit să îl schimbe chiar dacă a doua ediție a fost publicată la Moscova. Apoi a urmat „Dulce Infern”, în 2018, din categoria Dramă. Cartea sa „Sweet Hell” (Dulce Infern) a intrat în TOP-10 cele mai citite cărți din Moldova. Iar despre cartea „Coborând în Sus”, care a fost publicată în 2022, autorul urmează să ne povestească mai jos.

„Cartea „Coborând în Sus” este un thriller supranatural, dar care conține toate elementele, precum horror, drama, mistică, detectiv și desigur romantică. Este o poveste a unui tânăr, care încheie un pact de vindere a sufletului și înfruntă consecințele, mai apoi lăsând-o pe soția sa să investigheze ce s-a întâmplat cu adevărat. O poveste a pierderii și regăsirii de sine, a dragostei și a cruzimii, a binelui și a răului”, ne mai spune Vladimir.

A găsit felul în care îi place să se exprime. Până acum scria într-un mod mai grăbit, dar a descoperit că comparația a devenit preferata figură de stil iar cuvintele pot fi lăsate să umble mai libere, formându-se în propoziții.

„Ca proces de scriere de pe maculator, a fost în mod normal, a decurs ca proces de plăcere – lucru cu maculatorul a fost mai complicat. Ideile pe maculator le-am adunat mai mult timp. Apoi procesul de aranjare a evenimentelor, arcurile eroilor, caracterele, etc. Cu atât mai mult, romanul meu începe cu sfârșitul, și evenimentele merg înapoi, apoi narațiunea se redă din două perspective și unele evenimente se repeta din altă viziune. Mai folosesc și o tehnică mai rar întâlnită, unde capitolele ce au perspectiva eroului se redau la persoana întâi, iar cele ale eroinei, la persoana a treia. Iar ce ține de muză, consider că nu ar trebui așteptată, ci înlocuită cu un obicei de scriere – altfel procesul de scriere ar fi unul și mai lung”, a mai adăugat autorul.

 

Ce ține de lansarea cărții „Coborând în Sus”, autorul ne-a spus: „Prima lansare a fost la Chișinău, dar din motiv că sunt din orașul Drochia, am decis că trebuie neapărat să fie o lansare și la Drochia. Mai multe lansări nu vor fi. Vor urma doar întâlniri cu cititorii și cei pasionați de literatură.”

De ceva timp își dorea o colaborare cu editura „Bestseller” dar, din diferite motive nu a reușit. Și doar acum, în sfârșit, a reușit să-și realizeze această dorință de colaborare cu una dintre cele mai bune din editurile Republicii Moldova.

Are un manuscris finisat, care necesită revizuiri. Mai are și câteva idei începute la nivel de schiță. Îi dorim mult succes în ceea ce face și cât mai multe cărți scrise.


Articolul precedentÎn anul 2023 vom avea 12 sărbători în care bugetarii și norocoșii din sectorul privat au dreptul la zile libere
Articolul următorMarin Ciobanu: Aeroportul Mărculești ar putea deveni un hub logistic în regiune

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.