„Caravana Faptelor Bune” – peste 200 de persoane aflate în dificultate, din municipiul Soroca, vor primi pachete cu produse alimentare pe durata a șase luni.

0
96

Peste 200 de persoane aflate în dificultate din municipiul Soroca vor primi pachete cu produse alimentare pe durata a șase luni. Alexandra Țîganovscaia are 87 de ani și locuiește într-un apartament. La domiciliu am găsit-o îmbrăcată în haine groase, iar termometrul din casă arată doar 9 grade Celsius. Ea spune că nu își permite să conecteze încălzirea, pentru că are o pensie de doar 2400 de lei, scrie moldova1.md

„Mulți ani nu am posibilitatea să încălzesc apartamentul. Este sursa mea de existență, pentru că noi suntem obișnuiți să economisim. Acest ajutor este binevenit, pentru că voi folosi cu grijă aceste produse și voi putea face niște rezerve din pensie”, spune Alexandra Țîganovscaia, pensionară.

Pe lângă pachete alimentare, unii beneficiari au primit și produse de igienă.

„Suntem foarte mulțumiți de ajutorul venit din partea UE, este un mare ajutor pentru noi, deoarece suntem țintuiți la pat de 20 de ani. Avem necesitatea aceasta”, susține Ludmila Medvedeva, beneficiară.

În municipul Soroca sunt repartizate peste 200 de pachete alimentare.

„Un proiect destinat pentru a susține persoanele social vulnerabile. După cum știm, criza și pandemia a influențat prețurile la produsele alimentare și ei sunt nevoiți să economisească pentru a-și încălzi locuințele”, menționează Valentina Onica, șef asociația „Casa Speranțelor”.

Acțiunile au loc în cadrul proiectului „Împreună susținem populația vulnerabilă afectată de criza energetică”, cu sprijinul Uniunii Europene și implementat de People in Need Moldova.

Sursa: imagine simbol


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentHrana umedă – un pericol real pentru animalele de campanie
Articolul următorTragedie în familia lui Cornel Șfaițer! Soția președintelui Politehnicii a încetat din viață, la vârsta de 56 de ani
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.