TABLETA DE VINERI.
Deși campania electorală este încă în fașă, iar regrupările de forțe și eventualele scheme/scenarii sunt în stare incipientă, unii actori, politici și apolitici, se dau deja în spectacol și-și pun poalele în cap, considerând aceasta o bună metodă de a atrage atenția electoratului și, de ce nu?, de a pune sare pe coada adversarilor, reali și virtuali. Exemple din acestea sunt mai multe (este de ajuns să privești televizorul și să te bagi pe rețelele de socializare ca să sesizezi amploarea fenomenului), dar eu mă voi opri la doar două din ele — unul cu tentă locală și altul mai de ordin general, chiar dacă prostia și ipocrizia nu au arii de răspândire și nici viză de reședință.
Astfel, vreau să mă dau și eu cu părerea referitor la situația creată în Consiliul Raional Soroca, care doar din a treia încercare a putut să desfășoare o ședință în cadrul căreia să pună doar un punct pe „i”, celelalte chestiuni rămânând la capitolul „restanțe”, fără un termen previzibil de rezolvare. Nu pot să cred că problema constă în scopul mercantil al unor aleși, dar presupun că este vorba despre dorința lor de a demonstra electoratului, care în această toamnă va fi chemat la urne, că numai ei sunt acei care le apără interesele, toți ceilalți fiind niște figuranți ordinari care își apără propriile interese. Ca să nu zic că majoritățile în consiliu s-au schimbat într-atâta încât nu-ți vine să crezi ochilor când vezi cine și cu cine a intrat în cârdășie și când Tanda votează împreună cu Manda. Nu voi da nume, fiindcă activitatea consilierilor este mediatizată de ajuns, ca fiecare să tragă concluziile de rigoare, și dacă cineva votează (sau nu votează) într-un oarecare mod înseamnă că așa îi dictează conștiința. Iar dacă obrazul uneori nici nu roșește, iar palmele nu abundă de transpirație, înseamnă că lucrurile sunt mai grave decât ne-am imagina. De altfel, politica soroceană începe să semene cu un joc de șah, în care are câștig de cauză acel care vede ceva mai departe de lungul nasului. De data aceasta, mai ingenioasă și mai inspirată din punct de vedere strategic a fost majoritatea din consiliu. Așa fragilă cum este această majoritate (care nu are cine știe ce număr mare de voturi, dar îl deține pe cel „de aur”), a putut să pună la perete minoritatea, care de câteva săptămâni se considera pe cai albi și specula obraznic ideea că „alții sunt acei care blochează salariile unor categorii de angajați”. Ce-i drept, nu toți s-au lăsat „intimidați”, unii au rămas bârzoi, cum zic românii, dar acest lucru contează mai puțin…
Apropo, despre Bârzoi. Am scris acest cuvânt cu literă mare, fiindcă exprimă numele coanei Chirița din opera nemuritoare a lui Vasile Alecsandri (cu literă mică ar însemna „cu coada sus, mândru, neîngenunchiat, rămas pe poziții”) și pentru că nu pot să nu spun câteva cuvinte și despre prestația profund anacronică, agresivă, toxică și hăbăucă a actorului de la Negureni, Emilian Crețu. Nu am scris cuvântul actor între ghilimele, deoarece natura l-a înzestrat, în opinia mea, cu ceva talente, iar circumstanțele aproape că l-au făcut celebru — adică, dat fiind faptul că în vremurile noastre nu mai sunt personaje mustoase și comice ca și coana Chirița, nu avem decât să ne mulțumim cu baba Dora de la Negureni. Păi, după ce i s-a urcat pișatul, pardon, celebritatea în cap, acesta a luat-o razna prin popușoi, crezând că aceste derapaje sunt permise de statutul lui de buric al satului natal, de prieten al primarului local, de răsfățat al câtorva mii de urmăritori ai lui de pe rețelele de socializare și, nu în ultimul rând, de (eventual) cumnat al unui personaj politic pe cât de popular printre acei urechile cărora doresc să audă doar ceea ce le place, pe atât de fățarnic și ipocrit, când sapi mai adânc. Înțeleg că lui Emilian îi place să se scalde în aplauze și să se simtă „de al casei” acolo, unde prevalează burta înaintea capului, dar… Pe de altă parte, nu este treaba mea și a altora ca mine să-i dicteze lui Emilian/ babei Dora cum și cu cine să prietenească, dar să nu speculeze cu numele de scenă pe care și l-a înjghebat și s-o pună la bătaie pe baba Dora și atunci când aceasta nu are nici o vină. Nu de alta, dar, spre deosibire de coana Chirița, care nu este altceva decât o întruchipare satirică/caricaturală a contradicției dintre aparență și esență, Emilian Crețu/baba Dora nu depășește rolul de o copie nepieptănată a celebrului personaj al celebrului scriitor. Or, cum nu se naște în fiecare epocă unul ca Vasile Alecsandri, la fel și nu toate babele (Dora sau cum le mai cheamă) au dreptul să se compare cu coana Chirița. Cât ține de jargonul lui ruso-moldovenesc (că n-o să-i spun românesc!) este o caricatură scârboasă a jargonului francez-român utilizat de una dintre cele mai expresive și nevinovate eroine din literatura română. Și din această cauză, criticile și amenințările aduse de Crețu în adresa doamnei președinte, în intervenția lui de pe rețele, nu pot avea un efect mai mare decât un lătrat de cățel alintat (pe nemeritate).
În rest, să ne fie de bine și să fim bârzoi atunci când este cazul și niciodată să nu fim Bârzoi ca Crețu.
