Un bărbat de 44 de ani din satul Vărvăreuca, raionul Florești, a fost găsit fără suflare în noaptea de 13 septembrie, în apropiere de o stație PECO, la ieșirea din orașul Florești spre satul Gura Camencii.
Apelul la Serviciul 112 a fost făcut la ora 00:05. La fața locului au ajuns grupa operativă și procurorul de serviciu, care au inițiat documentarea cazului.
Primele cercetări au arătat că bărbatul consumase băuturi alcoolice, în seara de 12 septembrie, împreună cu doi cunoscuți, într-o construcție auxiliară a unei spălătorii auto din orașul Florești.
Potrivit poliției, pe corpul victimei nu au fost depistate urme de moarte violentă. Cadavrul a fost transportat la expertiza medico-legală, pentru a se stabili cauza exactă a decesului.
Cazul este înregistrat și investigat conform procedurii legale, iar toate circumstanțele urmează să fie stabilite pe parcursul anchetei, a precizat Lilea Harea, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Florești.














