Tableta de vineri
După ce a fost structurată total componența noului Guvern și au fost votate organele de conducere a nou-alesului parlament Republica Moldova are undă verde pentru a transpune în viață promisiunile făcute electoratului și, cel mai important, de a face pași concreți spre integrarea reală în Uniunea Europeană. Fără îndoială, drumul va fi greu, fiindcă mecanismele războiului hibrid nu că au dispărut, dar dimpotrivă, vor deveni și mai draconice, iar cozile de topor din interior nu vor îngropa securea războiului, dar vor face tot posibilul ca să justifice banii primiți de la „sponsori”, bani care au fost vânturați pur și simplu, dacă ținem cont de faptul că Moscova a rămas cu buza umflată. Or, primele ședințe ale legislativului au demonstrat că clovnii de serviciu și rămășițele revanșarde vor avea grijă nu doar ca majoritatea parlamentară să nu aibă viață ușoară, dar și să creeze o imagine distorsionată pentru exterior – chipurile, în Republica Moldova nu toată lumea își dorește ca visele majorității să devină realitate.
De altfel, situația creată în legislativ a stârnit interes și ambiguități, dar nu în măsura în care acestea s-au transferat și spre imaginea noii garnituri guvernamentale care, s-o spunem pe șleau, mai persistă și după ce toate punctele au fost puse pe „i”. Or, această stare de lucruri se explică prin faptul că anume executivul este acela care va trebui să livreze rezultate palpabile și să creeze imaginea, cel puțin, că alegerea făcută a fost corectă și că Alexandru Munteanu și K sunt acea echipă de care are nevoie Republica Moldova pentru a nu dezamăgi, deopotrivă, cetățenii săi și partenerii de dezvoltare… Poate că o să considerați următoarea comparație puțin deplasată sau neserioasă, dar ceea ce se întâmplă în politica moldovenească, în speță în materie de formare a guvernului, are asemănare cu o selecționată de fotbal, aflată într-o totală reconstrucție, care are un scop bine determinat – să ne ducă într-o ligă mai superioară, spre care tindem de atâta vreme. Și dacă păstrăm în continuare acest termen fotbalistic trebuie să spunem că selecționata/guvernul și-a adus un antrenor/premier din exterior, care este obligat să coaguleze un „dream-team” (o echipă de vis), menită să facă față lucrurilor și aceasta în pofida faptului că criticile și piedicile nu se vor lăsa așteptate. Despre aceasta vorbește și faptul că, cu excepția fracțiunii majoritare, ceilalți deputați și-au exprimat dezacordul cu echipa guvernamentală și cu Programul ei de activitate, chiar dacă unii barosani din opoziție au declarat, fără ca cineva să-i tragă de limbă, că respectă figura primului ministru și chiar îl apreciază ca profesionist.
În situația creată, când timpul nu așteaptă, presiunea este în creștere, vine iarna cu problemele ei multiple, iar cei care se numesc Toma-Necredinciosul consideră că premierul nu a avut mână liberă la crearea echipei guvernamentale, dar a făcut ceea ce i s-a ordonat de la președinție, domnul Alexandru Munteanu a mers pe aceiași cale ca și un antrenor de fotbal cu experiență – nu a tăiat ca în varză, dar a decis să construiască un cabinet viabil și lucrativ pe un schelet al fostului executiv, împrospătat cu sânge nou, păstrând chiar (probabil, a fost vorba nu de o intenție, dar de o așezare a stelelor pe cer) și proporția de 8 la 8 (adică, 8 miniștri vechi și 8 miniștri noi). Cum și era de așteptat, criticile și scenariile conspiraționiste nu s-au lăsat așteptate, fiindcă nicăieri în lume nu se întâmplă că orice formațiune eterogenă să fie primită cu surle și trâmbițe de toată lumea. Probabil, este normal să se întâmple astfel de lucruri, deoarece nu există miniștri perfecți, nici chiar în partidele din opoziție (!!!). Recunosc că și eu, mic și neimportant cum sunt, ași fi preferat alte persoane, în unele cazuri, dar…îmi țin limba după dinți, fiindcă s-ar putea pe urmă să-mi pară rău de concluziile făcute. Apropo, în această ordine de idei, cea mai mult a fost vehiculat numele noului ministru al Culturii, Cristian Jardan, dar istoria contemporană cunoaște cazuri când o persoană considerată din afara fenomenului a devenit o piesă importantă într-un organism atât de complex cum este cabinetul de miniștri. În acest context să ne aducem aminte de ex-ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, care venise în fostul guvern de la o emisiune de divertisment, Erudit Cafe. Or, când acesta a plecat din funcția de ministru fooooarte multă lume i-a simțit lipsa. Sunt convins că și Cristian Jardan ar putea repeta soarta colegului său, la fel de tânăr și la fel de ambițios…
În fine, când scriam această Tabletă încă nu se cunoaștea dacă cabinetul lui Alexandru Munteanu a fost votat în legislativ, dar tind să cred că totul s-a terminat cu bine, că la Chișinău există un guvern cu acte în regulă și că, vorba premierului „…Aceasta este echipa împreună cu care vom asigura creștere economică și care o să asigure toată lumea că Republica Moldova este pregătită de aderare la Uniunea Europeană în următorii ani”. Așa să ne ajute Dumnezeu!
Și dacă am vorbit despre fotbal, să mai spunem că atunci când lucrurile merg bine meritul și aplauzele aparțin jucătorilor (antrenorul rămânând, deseori, în umbră), iar când lucrurile merg prost de vină este antrenorul, care deseori este și schimbat. Dar… aici asemănările cu fotbalul se termină, fiindcă când este vorba de guvern mai des se schimbă miniștrii decât premierul. Luați-o ca o aluzie la acei câțiva miniștri care, în opinia unor cârcotași, pălăria de pe cap le-ar fi prea mare…
În rest, baftă guvernului Munteanu și să ne duceți acolo unde ne-ați promis!
