Au început remanierele în guvern. Două doamne și-au anunțat demisia.

0
428

   Cabinetul demisionar de miniștri a decis miercuri eliberarea din funcţie, în baza cererii depuse, a secretarului general al Guvernului, Liliana  Iaconi. Oficialul îşi va încheia activitatea de şef al Cancelariei de Stat la 22 iulie, transmite MOLDPRES.

Ieri, executivul a aprobat cererea de demisie a directorului general al Agenţiei de Investiţii, Rodica Verbeniuc. Până la numirea unui nou şef al instituţiei, interimatul funcţiei va fi exercitat de Ion Iordachi, director adjunct al Agenţiei de Investiţii.

De asemenea, în ședința astăzi, Guvernul a decis ca Victor Haruţa, Ambasador Extraordinar şi Plenipotențiar al Republicii Moldova în Emiratele Arabe Unite, să fie prin cumul şi ambasador al țării noastre în Bahrain, cu sediul la Abu Dhabi.


Articolul precedentDouă femei și un bărbat au fost răpuși de COVID, iar 90 de persoane au fost confirmate infectate.
Articolul următorÎn raionul Soroca sunt 163 locuri vacante de muncă, la data de 12 iulie.
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.