Atelier creativ la Florești: Copiii descoperă tainele artei populare / GALERIE FOTO

0
114

Recent Direcția Generală Educație, Cultură, Tineret și Sport, în colaborare cu Centrul Meșterilor Populari din Florești, a organizat un atelier de creație dedicat elevilor din clasele a IV-a de la Școala Primară Florești. Sub îndrumarea învățătoarelor Alina Cerivate, Rodica Parasii și Larisa Rusu, copiii au avut ocazia să exploreze și să practice arta tradițională.

În cadrul atelierului, elevii au exersat tehnici de prelucrare a lemnului, modelarea lutului și lucrul cu ața, sub îndrumarea meșterilor Vladimir Tapilin, Liuba Ciubotaru, Cristina Groza și Sergiu Damian. Atmosfera caldă și prietenoasă a încurajat creativitatea, iar copiii au creat mici obiecte decorative pe care le-au luat acasă, fiecare realizare purtând amprenta originalității lor.

Astfel de ateliere au o importanță majoră, pe lângă faptul că contribuie la păstrarea și promovarea tradițiilor noastre îi ajută pe cei mici să aprecieze moștenirea lăsată de generațiile anterioare.

Ina Rîbalchin, reporteră, Florești

 

 

 


Articolul precedentLa începutul lunii noiembrie va fi lansat sistemul de compensații pentru sezonul de încălzire 2024-2025
Articolul următorEFA câștigă categoric în fața celor de la Real Succes și accede în optimile de finală a Cupei Republicii Moldova „Moldtelecom”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.