Cu vreo săptămână până la Ziua Internațională a Copiilor, am fost întrebată de nepoțelul meu, Dionisie Bejan, cum mi-a rămas în memorie copilăria și prin ce se deosebește copilăria mea de copilăria lui. Recunosc sincere că această curiozitate a fost pentru mine o surpriză, dar și un motiv, o provocare de a-mi aduce aminte de „anii copilăriei”.
Vreau să zic că eu regret foarte mult că nu întrebam buneii și străbunii mei despre istoria vieții lor și despre cea mai frumoasă pagină, copilăria. Despre copilăria mea ce pot să-ți spun? A fost o copilărie veselă și nevinovată. Când m-am născut după război, m-am născut după foamete, erau timpuri foarte grele, dar, în schimb, copilăria m-a marcat foarte mult.
Nu există pagini mai frumoase din viața noastră a buneilor decât copilăria. Mi-a rămas în memorie această frumoasă amintire, pentru că veșnicia s-a născut la sat și eu de acolo am venit, din această veșnicie. Îmi amintesc scăldatul în râu cu apă cristalină, îmi amintesc harbuzăria bunelului, scrânciobul făcut de Paște, toate serbătoarele de Crăciun și trăiam, poate cu mult mai sărac decât trăim acum, dar mediul în care eu am copilărit era extraordinar de frumos.
Oamenii erau frumoși la suflet, erau deschiși, erau solidari, împărțeau și bucuriile și tristețea satului. În orice caz, nu știu, n-aș schimba copilăria mea pe copilăria voastră. Poate noi fiecare suntem nostalgici, ne amintim de aceste zile, dar vreau să vă spun că telefoanele mobile ale voastre erau cărțile noastre, iar cuptorul bunicii era biblioteca mea, pentru că îmi permitea să citesc noaptea la lampa de gaz, cu gaz, cu petrol, și citeam tot ce era în bibliotecă
De fapt, cu cartea am crescut noi, generația noastră. Noi n-am avut televizor, n-am avut chiar și energie electrică.
Eu admir tinerii de astăzi că sunt informați, cunosc tehnologii avansate, lucrează, culeg informații, dar referitor la copilărie, eu cred că mai frumoasă decât a noastră nu mai este. Noi nu aveam jucării, nu aveam multe haine, de Paști mama îmi cosea o rochiță frumușică, ne lua niște sandale, și asta era toată bucuria pe care o aveam, iar de Crăciun, primeam câte un covrig, câte cinci copeici, atunci erau copeici, bani sovietici, câte o bombonica. Și asta era bucuria noastră a copiilor.
Răsădită în sufletul nostru de către părinți și bunei. Noi am știut ce înseamnă credința în Dumnezeu. Bunica de pe tată mă ducea permanent la biserică. Când trăgeau clopotele, eu știam că a murit cineva sau știam că va fi o liturghie a doua zi. Și acum sună în urechi sunetul clopotelor de la biserica din sat.
Două copilării diferite. Eu cred că sunteți o generație fericită, sunteți o generație unde aveți libertate, o generație în care puteți să vă dezvoltați. Dar s-a pierdut legătura cu tradițiile satului, s-au pierdut legăturile cu natura. Noi am crescut în sânul naturii, desculți, prin praf, pe iarbă moale. Și acum îmi văd văcuța pe care o pășteam, era foarte frumoasă. Nu am după lipsă de nimic, deși erau timpuri grele. Buneii de pe tată, aveau o văcuță frumoasă, îngrijită și oițe, care i-au salvat de foame.
Acuma sunteți ocrotiți de lege, îndeosebi, în ultimul timp aud violența în familie, violența în societate, în școală. De noi nu avea grijă nimeni, nu auzeam că cineva are grijă de copii ,de pe timpuri. Dar noi în schimb ne simțeam liberi, fericiți în lumea noastre, lumea copilăriei. Și acum îmi stă în față chipul mamei, chipul buneilor mei dragi. Și aș vrea ca aceste valori să revină în copilăria voastră. Eu sunt depășită de timp, nu mai știu ce cunoașteți voi, dar în schimb nu împart copilăria mea și nu mă despart de copilăria mea, pe a voastră.
Eu cred că e mai trist acuma de a fi copil.
