Timp de 50 de ani, Olga Borșciuc a fost stăpâna cărților pe care le-a ținut frumos aranjate pe rafturi la biblioteca din satul Zgurița. Pe lângă cărți, a fost mereu pasionată de istoria localității. Este una dintre puținii locuitori care mai păstrează amintiri vii despre comunitatea de evrei din Zgurița. Mărturiile vremurilor înfloritoare de odinioară sunt încrustate în pietrele funerare din cimitirul evreiesc din Zgurița. În acel loc ne-a îndemnat să mergem doamna Borșiuc. Năpădite de buruieni și arbuști, unele morminte nici nu se mai văd din cauza vegetației crescute.
Olga Borșciuc : „În Zgurița s-a născut și un renumit muzician cu numele Profis, care locuiește de mulți ani în Israel. Mai sunt încă trei personalități care au scris și cărți despre satul nostru și istoria evreilor. Este și o piesă „над местечкой зведы светят” – asta e povestea bătrânului croitor. La urmă în piesă se spune că a fost vreme când eu totul puteam și vedeam, dar acum din ce în ce eu văd soarele tot mai puțin și puțin, dar acum ce a rămas?, acele, barhătul, ațele și talmudul care stătea pe polcă. Să fi fost să mai pot, așa ar fi mers viața, viața ar fi mers și mers, dar eu nu mai pot…”
„Oamenii ăștia, nu au fost răi, ei tare i-au ajutat pe cei din jur. Și de lucru au dat, și cu bani și cu mâncare au ajutat. Tare au fost buni evreii ăștia. Chiar soacra mea, a salvat o femeie cu copil evreică. Nemții umblau și o căutau, dar ea o ascuns-o. Îmi povestea mama soacră – Eu am ascuns-o, mă gândem că dacă vor veni și mă vor găsi, o să mă ucidă și pe mine și pe femeia ceea cu copil”
„Satul Zgurița ascunde multă istorie, cândva mă uitam eu pe internet și mai găseam informații despre evrei. Sunt trei evrei care au scris o carte, toți sunt născuți aici în sat, și chiar unul din ei a fost aviator.”
Femeia, își aduce aminte de un caz pe care l-a văzut în viața sa. Înmormântarea la evrei se diferă de cea de-a noastră. „Pe doamna Ștefancișena, când au îngropat-o, eu am văzut cum au adus-o pe dânsa aici la cimitir, ea era toată învelită în prostire albă, nu se vedea nimic și era culcată pe o scândură. Era un obicei la evrei, ei nu erau în sicrii, ei erau înveliți în ceva alb și îi culcau pe pământul gol.”
